A fost odată… o familie de oameni harnici, care locuiau într-o căsuță curată și luminoasă, plină cu flori. Căsuța avea curte și grădină cu de toate… Viața lor era frumoasă: în casă era armonie, totul strălucea de curățenie, florile din glastre, cu obraji catifelați de petale, zâmbeau soarelui și trecătorilor… Cum timpul trecea și ei nu întinereau, și văzând că lucrul în casă, curte și grădină devenea tot mai anevoios, chemară într-o zi copiii și ținură sfat. Se hotărâră ca unul dintre copii să vină să locuiască în căsuță alături de ei, dar acesta voia să facă și modificări… În vederea lucrărilor, scoaseră în curte tot ce prisosea, iar vasele cu flori au fost înșiruite pe alee, până le ,,cazară” temporar pe la vecini… Două flori însă, un minunat trifoi ornamental purpuriu și o mușcată de soi, au fost uitate în spatele casei, pe aleea de lângă gardul viu… Sosiră lucrătorii, cu materialele necesare, și începură munca… Nimeni nu băgă de seamă ghivecele cu cele două flori, pentru că aveau de lucru în fața și nu în spatele casei… Soarele aprig de vară încălzea puternic ziua întreagă, iar florile începură să sufere de sete…,,Nu mai pot de sete”, glăsuia mușcata… ,,soarele mi-a fript frunzele și mi-a uscat florile… ce mă faac!”… ,,Ai răbdare”, o sfătuia trifoiașul purpuriu… ,,Or să ne găsească și ne vor uda atunci…” Mai trecu o zi și încă una… Mușcata începu a deznădăjdui… și oricât o încuraja trifoiul, era în zadar… ,,Nu mai vreau să ascult ce spui… sunt sigură că nu ne va uda nimeni”… aproape plângea mușcata… ,,E un pic de rouă pe frunze, soarbe-o pe aceea”, o sfătui trifoiașul… ,,E prea puțiină, nu am ce face cu ea”, veni răspunsul… Mai trecu o zi… Trifoiașul continuă să spere și să o îmbărbăteze: ,,Ai răbdare, va ploua și vom avea apă din belșug”, îi șopti … ,,Nu mai cred… vom pieri de sete”, răspunse disperată mușcata… și, de deznădejde, se uscă… Trifoiașul purpuriu continuă să aștepte: ,,Cu siguranță va veni ploaia… dacă nu azi, într-una din zilele următoare… e perioada în care a plouat mult și anul trecut”… În fiecare dimineață, scruta cerul cu frunza întoarsă pavăză spre soare, să vadă dacă apare vreun nor… și își spunea mereu: ,,Mâine sigur va ploua”… Două zile mai târziu, apăru un nor răzleț și, ca din senin, se porni să plouă… întâi mărunt, neauzit, apoi cu ropot și picuri mari… ploaia se dezlănțui… Trifoiașul era fericit… Își întinse frunzele să ,,prindă” cât mai mult din lichidul viu, binefăcător… ,,Acum, chiar sunt salvat”… ,,e destulă umezeală … vor veni și mă vor găsi, sunt sigur de asta…”
….
La sfârșitul săptămânii, proprietarii căsuței, împreună cu fiul lor, veniră acasă… Își luară de la vecini florile și începură a le pune pe fiecare la locul ei pe pervaz, căci muncitorii lucrau acum în altă parte a casei… Gospodina observă că-i lipseau două flori: trifoiul și mușcata… ,,Unde or fi rămas?”, se întrebă ea, știind că le luase pe toate câte le dusese prin vecini… Începu să le caute…Târziu, luând-o pe aleea care ducea spre spatele casei, zări vasele cu flori… Mușcata era doar un mănunchi de frunze uscate… în timp ce trifoiașul purpuriu încerca să ridice către soare și cer un plăpând lujer de floare… Uluită, își chemă soțul și fiul: ,,Bietul trifoiaș… câte a îndurat și tot nu s-a lăsat”… spuse ea cu admirație…
Noi, oamenii, suntem, nu de puține ori, încercați de viață… uneori, se ivește și pasărea neagră a deznădejdii, însă nu trebuie să ne urcăm pe aripile ei… Să ne aducem aminte că după fiecare ploaie, iese soarele, trebuie doar să avem răbdarea de a aștepta să apară… Voltaire spunea: ,,O clipă de răbdare te poate salva de nenorocire, o clipă de nerăbdare îți poate distruge toată viața.”
Doina Pînișoară Dafincescu
Nota:
Pelargonium grandiflorum – Mușcata nobilă
– mușcată cu cele mai mari flori (culori: alb, roz, purpuriu, violet). Caracteristică – pata de culoare închisă de la baza petalei. Înflorește tot anul, însă cu precădere primăvara și vara;
– aspect – tufă ce poate ajunge până la 30 cm înălțime;
– e pretențioasă în privința luminii și udării – nu suportă soarele direct, e recomandată așezarea sa în loc umbros; are nevoie de udare care să mențină substratul reavăn.
– înmulțirea se face prin butași și lăstari, dar și prin semințe (butășirea – în lunile august-septembrie pentru asigurarea unei viitoare inflorescențe bogate).
Oxalis triangularis – Trifoiul ornamental purpuriu
– plantă decorativă de ghiveci, iubitoare de soare, aspect tufă de până la 30 cm înălțime;
– se udă de 3-4 ori pe săptămână; se pune apă când se constată că solul e uscat; în perioada caniculară, trebuie pusă la umbră și udată mai des;
– înflorește primăvara și vara, flori mici, delicate, albe sau roz;
– florile și frunzele se închid noaptea și pe vreme ploioasă;
– plantele tinere se transplantează anual, cele adulte – o dată la 3 – 4 ani;
– înmulțire prin bulbi și semințe.
