Era acolo dintotdeauna, așa îl aflaseră bunicii, așa îl știau și părinții… Însă, pe vremea lor, omul își ridica o casă după ce vedea măcar o dată pe unde o iau șuvoaiele când plouă abundent… Vremea trecuse… tot mai multe case cu teren fuseseră vândute, iar actualii proprietari erau animați doar de dorința de a-și vedea mai repede noile construcții în ființă… În zona asta, cu drumeaguri înguste, șerpuite, pe care abia încăpea o mașină, începuse a se modifica totul… Ultimele două case vândute se întâmplase să fie vecine… Dornic de a vedea treaba mai repede terminată, Dumitru intră în biroul arhitectului la câteva zile după achiziționare… „Vreau să demolez casa cea veche și… uite aici, în centru, vreau să o ridic pe cea nouă… Doresc o casă de vacanță pentru mine și prietenii mei”…
Nu stătu să asculte sugestiile date, era sigur pe el și dornic de reușită; făcu rost de toate actele necesare și… începu lucrarea! Vecinul său, Gabriel, se înarmă cu răbdare și ascultă și explicațiile experților și părerea unor săteni bătrâni, care trecuseră prin multe și văzuseră și mai multe… Așa că se hotărî să demoleze casa veche și să construiască pe același loc…
Construcțiile se ridicau ușor-ușor… și veni și ziua în care Dumitru și Gabriel își putură admira fiecare noile case care zâmbeau în soare!
Dumitru, cel cu casa de vacanță, socoti că e suficient dacă seamănă iarbă pe tot terenul… și taie copacii de pe deal… lăsând doar lângă casă câțiva metri pentru o micuță grădină, centrată de un foișor de lemn… Dealul, văzând aceasta, se supără foarte și-i zise:
,,Dacă m-ai despădurit
Vei fi aspru pedepsit
Voi lăsa apa să vină
și să-ți intre în grădină”… însă cine să-l asculte?
Gabriel își făcu drenuri de revărsare, pentru ca apa ploilor să-i ocolească fundația casei, terasă dealul din partea sa, păstrând pomii vechi și plantând și de cei noi… puse și viță de vie… și porumb… Zilele veneau și treceau fără a se deosebi una de alta prea mult… iar cei doi vecini se bucurau, fiecare, de casa sa și de destinația dată pământului… până într-o zi…
Pe nepregătite, nori imenși, vineți, împânziră cerul și se porni o ploaie torențială care dură mai multe zeci de minute…
Apa începu a șiroi, apoi a șuvoi pe panta dealului… Pe partea de deal despădurită a lui Dumitru, șuvoiul se scurse cu repeziciune, intră în grădină, unde culcă totul, izbi casa cea nouă, umplând-o cu pământ și noroi, umezindu-i pereții, și-și făcu și drum printr-însa… paguba lui Dumitru a fost mare, el având mult de lucru să înlăture urmele furtunii și chiar gândindu-se să dărâme casa și să o reconstruiască pe locul căsuței celei vechi… Pe partea de deal a lui Gabriel, lucrurile stăteau bine, pentru că, atunci când ploaia se porni, dealul, fiind mulțumit de eforturile făcute de Gabriel cu terasarea, împădurirea și cultivarea, nu lăsă apa să curgă șuvoi, ci câte puțin, cât era folositoare plantelor și copacilor… spunându-i așa:
,,Pământul mi-a terasat
Și copăcei a plantat,
Tu scurge-te pic cu pic…
Și nu deranja nimic…”
Aceasta a fost povestea… timpul a trecut și a tot trecut, multe s-au schimbat… Dumitru și-a învățat lecția de viață: Când dorești să faci ceva, mai întâi informează-te despre tot și toate… e mai ușor ca paguba să fie evitată decât reparată… Iar atunci când dorești o căsuță la deal, ia toate măsurile să nu-ți vină dealul musafir în casă, fără voie…
Doina Pînișoară Dafincescu
