Zeci de copii s-au implicat în campania Gorjeanul, „Donezi o jucărie, dăruiești un zâmbet”, dându-și jucăriile cele mai frumoase. Această campanie de suflet a putut fi susținută cu ajutorul lor, a profesorilor, părinților și a bunicilor care i-au însoțit pe copii, cu jucării cu tot, la redacția ziarului nostru.
Prin nemăsurata lor bunătate, iată că și micuți din orașul Tismana au primit jucării de tot felul, potrivite vârstei lor.
Așa am ajuns, în Săptămâna Mare, la familiile din această frumoasă zonă, unde, prin grija asistenților comunitari, am putut oferi jucării, hăinuțe și cozonaci.
Bucuria a înseninat chipurile unor micuți care au avut parte de momente delicate, generate de plecarea părinților în străinătate sau chiar de pierderea unuia dintre părinți.
Poveștile lor sunt destul de triste, însă cel puțin pentru un moment au părut să uite de… necazuri. Dorim să aducem mulțumiri copiilor de la școlile din Bărbătești și profesorilor lor, pentru că în fiecare an sunt alături de noi.
De asemenea, la fel de generoși s-au dovedit a fi și copiii de la Școala Gimnazială Câlnic, cărora le adresăm caldele noastre mulțumiri.
Asta ne face să ne gândim la zicala românească „Dar din dar se face Raiul”, fiindcă acești minunați copii, prin dorința lor de a dărui, le-au luminat fețișoarele altor copii.
Nu-i uităm nici pe elevii de la Școala Gimnazială „Voievod Litovoi”, din Târgu Jiu, ale căror jucării au ajuns cu bine la noii proprietari.
Și lor, și tuturor copiilor din Târgu Jiu care s-au implicat cu multă căldură acestei campanii a publicației noastre, tuturor copiilor, de altfel, le dorim să fie mereu voioși, sănătoși și binecuvântați!
I.I., M.C.H.