Povestea iei, la Biblioteca Județeană ,,Christian Tell” Gorj

1459
????????????????????????????????????

Ziua IEI a fost sărbătorită luni, 24 iunie 2019, începând cu ora 11.00, în Sala de lectură a Bibliotecii Județene ,,Christian Tell” Gorj.
Peste 50 de tineri, majoritatea costumați cu ii au participat la un atelier de povești și cusături susținut de Daciana Ungureanu și Filomela Tiștere, amândouă activând în cadrul Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu. Un reper de foarte mare valoare al artei tradiționale românești îl constituie portul popular și stilul specific al acestuia. O creație deosebită o reprezintă IA, cămașa purtată de femei, dar și de bărbați, cusută cu diferite ornamentații reprezentând forme estetice în care sunt stilizate și combinate diverse semne purtând o încărcătură simbolistică autentică făcând trimitere la spațiul natural și ritualic al României. În prima parte a evenimentului, Daciana Ungureanu, artist plastic şi profesor de artă decorativă, a prezentat publicului impresionante ii din colecția personală, cămășile fiind deosebite atât prin varietatea motivelor cusăturilor, cât și prin vechimea lor. Pentru cei care doreau să afle modul de realizare al unei ii sau să afle câteva taine din acest meșteșug, Filomela Tiștere, instructor în domeniul țesăturilor tradiționale, a exemplificat cum se poate crea o ie arătând modul de croire și coasere a unei cămăși de mai mici dimensiuni, tinerele aflate la această Sărbătoare a Iei, mânate de curiozitate au urmărit cu mare atenție aceste operații.
Lavinia Ungureanu, profesoară de chimie, pasionată de tradiții și port popular a adus câteva ii moștenite din familie și a făcut o scurtă expunere despre sărbătorirea Zilei de Sânziene sau Drăgaica, dar și despre sărbătoarea religioasă ,,Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Atelierul de povești și cusături a fost organizat de Biblioteca Județeană ,,Christian Tell” Gorj și Școala Populară de Artă Târgu-Jiu.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here