Poveste de iarnă

223

A plecat Moș Nicolae… s-au stins luminițele de la sărbătorirea tuturor celor cărora le-a fost dăruit numele acestui sfânt bun și darnic…
Am trăit, ca în fiecare an, amintirile adunate și păstrate cu drag, într-un lăcaș sfânt al inimii mele. Acest Moș iubitor și generos a venit an de an de când eram copil… A venit la generația următoare și a fost la fel de îndrăgit. Copiii mei îl așteptau cu emoție să le pună în pantofiori ceea ce ei cereau cu respect, într-o scrisoare scrisă îngrijit, pe o hârtie puțin afumată și arsă pe contur. Acum, sunt martor la bucuria noii generații, a nepoțeilor, care își așează cu grijă cizmulițele lângă șemineu și lasă acolo câte un desen pentru Moș. Cât este de frumoasă copilăria! Și ce puțin îți trebuie să fii fericit! Și ce păcat că unii părinți și bunici nu mai știu să fie copii, nu mai știu să se bucure de lucruri mici!
A plecat Moș Nicolae, după ce și-a făcut cu drag datoria față de toți cei mici și mari. Locul este liber acum pentru Moș Crăciun, care nu se lasă mai prejos. Câtă forfota în magazine, câtă agitație cu împodobirea bradului, cu amplasarea ghirlandelor de lumini și a plaselor cu beculețe…
Străzile centrale ale orașelor sunt bogat împodobite cu lumini, vitrinele fac loc unui brad încărcat cu globulețe, jucării și dulciuri. În cartiere se zăresc, prin ferestrele caselor, brazii luminați, care așteaptă sărbătoarea Crăciunului. Brazii adună în jurul lor familia, să depene amintiri și să savureze bucate tradiționale, făcute cu sufletul pentru această sărbătoare.
Îmi amintesc de bucuria cu care ne duceam, cu toată familia, la Orășelul Copiilor, amenajat în Parcul Orașului, să admirăm bradul imens, care era împodobit cu globuri mari și beculețe. Lângă brad, stătea falnic Moșul, îmbrăcat într-o mantie lungă, roșie, bordată cu alb. Și-mi mai amintesc că erau presărate prin parc câteva chioșcuri desprinse din povești, de unde puteai să cumperi o turtă dulce, o napolitana, o acadea… Era o zi de neuitat.
Într-o iarnă a copilariei mele am fost, de sărbători, la București. Am vizitat muzeul Grigore Antipa, dar n-am lipsit nici de la Orășelul Copiilor. Bradul enorm parcă atingea norii, așa îl vedeam eu, copil fiind. Iar Moșul era și mai impunător. Comercianții își vindeau cu succes vata de zahăr, o mare atracție pentru copii. Era un ger năprasnic, dar îl simțeam abia când ajungeam la căldură, unde mâinile și picioarele începeau să se dezghețe.
Pentru mine, sărbătorile de iarnă au rămas, așa cum au fost întotdeauna, un vis frumos. Un vis cu daruri, cu voie bună, cu zâmbete și multe luminițe care se înmănunchează cochet într-o lumină cu o strălucire aparte. Un vis care aș vrea să dureze aievea…
Pe fețele copiilor se citește bucuria cu care trăiesc sărbătoarea Crăciunului, așteptând cu nerăbdare să împartă și să deschidă darurile pe care Bătrânul Moș le-a așezat sub pom, cu grijă să nu uite pe cineva.
Simt o împăcare imensă că Moș Crăciun și-a reluat identitatea, după ce ani mulți a cutreierat țara sub numele pe care a fost obligat să-l poarte, acela de Moș Gerilă.
Vremurile se schimbă, dar datinile rămân. Să ne bucurăm de ele și să le transmitem în stare cât mai pură, din generație în generație. Peste zeci și zeci de ani, copiii de astăzi și de mâine ne vor fi recunoscători pentru amintirile frumoase.
Trimit o rază de lumina și multă, multă recunoștință acelora care, chiar în vremuri grele, mi-au dat ocazia să simt bucuria acestor momente. Am vegheat an de an ca datina străbuna să nu piară, iar acum stau la gura sobei și privesc cu nostalgie cum copiii mei o dau mai departe copiilor lor…
V. B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here