Potîrcă riscă să ajungă din nou în spatele gratiilor

1594

Fostul candidat la Președinția României din anul 2009 are mari șanse ca în perioada următoare să ajungă din nou în spatele gratiilor. Constantin Ninel Potîrcă, un nepot de-al său, Toma, și un partener de afaceri din Iași, Aurel Gheorghe Stănescu, au fost condamnați, miercuri, de Tribunalul Gorj la câte 2 ani de închisoare într-un nou dosar de evaziune fiscală. Toți trei au cazierul plin cu condamnări diverse pentru astfel de infracțiuni, pentru fiecare în parte condamnările din trecut fiind contopite cu cea de acum. Așa se face că, după contopire, Potîrcă s-a ales cu o pedeapsă de 9 ani și jumătate pe care va trebui să o execute dacă sentința rămâne definitivă, deocamdată ea fiind contestabilă. Din pedeapsa respectivă el va executa însă destul de puțin, spre deloc, pentru că o mare parte din ea a petrecut-o deja în spatele gratiilor cu ocazia condamnărilor din celelalte dosare. „Deduce perioada reţinerii de 24 ore, de la 09.11.2010 la 10.11.2010, perioada arestului preventiv de la 04.07.2013 la 10.07.2013, perioada reţinerii de 24 ore din 19.12.2013, perioada arestului preventiv de la 20.12.2013 la 12.03.2014, perioada arestului la domiciliu de la 12.03.2014 la 18.09.2014 şi perioada detenţiei de la 18.09.2014 la 26.02.2019. Anulează mandatul de executare a pedepsei nr. 446/2017 din 26.06.2018, emis de Tribunalul Gorj şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei cu închisoarea la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale”, au stabilit judecătorii. Cam la fel stau lucrurile și în cazul nepotului său, care și în prezent este în spatele gratiilor, unde execută una dintre pedepsele primite anterior. „Deduce din durata pedepsei principale, de 6 ani, 11 luni și 10 zile închisoare, perioada executată de inculpat, începând cu data de 10.05.2016 până la 13.12.2018, și din data de 18.06.2020 la zi ( 27.01.2021 ). Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 253 din 11.08.2020 emis pe numele inculpatului de Tribunalul Gorj, în baza sentinței penale nr. 110 din 16.07.2020, şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei cu închisoarea la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale”, a stabilit instanța pentru Toma Potîrcă. În cazul lui Stănescu pedeapsa decisă de Tribunalul Gorj, prin contopirea cu cele anterioare, ajunge la 8 ani, în prezent și acest inculpat fiind în spatele gratiilor pentru a executa una din pedepsele prin care a fost privat de libertate. În ceea ce privește prejudiciul din acest dosar, judecătorii au stabilit că cei trei inculpați au de plătit puțin peste 59.000 de lei, pentru recuperarea banilor fiind menținută măsura sechestrului asiguratoriu pe palatul din Meteor al familiei Potîrcă. În plus, fiecare inculpat are de achitat și câte 4000 de lei cheltuieli judiciare către statul român.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here