Potenţialul turistic al Gorjului, pus în valoare de salvamontişti

853

O nouă iniţiativă a salvamontiştilor gorjeni de a pune în valoare potenţialul turistic al judeţului nostru şi de a veni în sprijinul celor care ne vizitează zona, a prins contur în această perioadă. Astfel, pe parcursul săptămânii trecute, în zona  submontană a judeţului  Gorj, au fost amplasate, în locuri accesibile pentru turişti,  nu mai puţin de 11 panouri de informare turistică.

Cele 11 panouri de informare turistică pregătite de salvamontiştii gorjeni au fost amplasate în apropierea accesului către obiectivele turistice importante, în parcări sau la întrările în traseele turistice montane. „Astfel de panouri au fost montate la Polovragi – în Cheile Olteţului şi la mănăstire, la Baia de Fier – zona ieşire peşteră, la Bumbeşti Jiu, pe Defileul Jiului, la intrarea în traseul de Plai, la Pleşa, Schela, salvamont1Stăneşti, Runcu – Valea Susenilor şi Cheile Sohodolului, în această săptămână urmând amplasarea de panouri în zona Peştişani – Valea Bistriţei, Tismana, Padeş – lac Valea Mare şi Cheile Corcoaia. Panourile sunt confecționate din lemn, în stil rustic, şi cuprind harta zonei, sfaturi pentru turişti, precum şi sistemul de stabilire a legăturii cu echipele salvamont pentru informaţii turistice sau pentru anunţarea unor evenimente pe munte”, a declarat Sabin Cornoiu, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Gorj.

O mai bună informare a turiştilor
Prin aceste acţiuni de promovare a potenţialului turistic se speră să se asigure o mai bună informare a turiştilor şi să li se confere acestora certitudinea că pot intreprinde o excursie pe munte în deplină siguranţă şi într-o zonă în care echipele de salvatori montani le pot veni oricând în sprijin. „După încheierea acţiunii se va face un nou studiu, împreună cu administraţiile locale, de identificare de noi locaţii unde ar putea fi amplasate aceste panouri, astfel încât să fie acoperită întreaga zonă submontană a judeţului nostru, atenţia concentrându-se în special pe zona Crasna- Muşetești- Bumbeşti Jiu şi pe Peştişani – Tismana – Padeş, unde se încearcă o promovare cât mai bună a zonei, în paralel cu finalizarea şi punerea în valoare a unor trasee turistice montane”, a confirmat Sabin Cornoiu, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Gorj.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here