Potârcă nu vrea să fie judecat în Gorj

258

constantin-ninel-potarca-„Obama de Meteor” va avea toamna aceasta multe drumuri de făcut la Tribunalul judeţean, unde este trimis în judecată în două dosare de evaziune fiscală, un al treilea fiind în lucru încă la Parchetul Gorj.

Fostul candidat la Preşedinţia României spune că nu are o problemă cu drumurile multe la instanţele de judecată, ci cu magistraţii şi, mai ales, cu procurorii, pe care îi acuză de abuzuri „grave” comise împotriva sa şi a afacerilor sale. Constantin Ninel Potârcă susţine că anchetele în care a fost implicat, inclusiv cele două reţineri succesive din toamna anului trecut nu au vizat decât falimentarea sa, lucru care nu s-a reuşit până acum, omul de afaceri spunând că, în curând, va cere mutarea proceselor în orice altă locaţie din ţară, pentru a se asigura că are parte de o justiţie dreaptă. „Şi la Chişinău, dacă s-ar putea, aş vrea să mă duc. Nu contează locaţia, Tulcea, Iaşi, Maramureş, ce-o fi, numai la Gorj nu o să rămân cu dosarele pentru că aici ei centrează, ei dau cu capul. Vine în sală procurorul care a făcut dosarul, cum e posibil aşa ceva, mai ales când ştiţi bine ce dispute am avut cu ei pe parcursul anchetei? La Gorj nu mai vreau să mă judec şi pentru că am câştigat deja un proces împotriva Finanţelor, în care mă acuzau de o altă evaziune. S-a demonstrat că nu a fost ca ei. Vreau să arăt că şi la alte instanţe din ţară tot eu am dreptate. Sunt abuzuri grave ce fac ei la adresa mea, iar eu o să le cer la fiecare în parte să plătească ei cu banii lor de acasă. Nu au vrut decât să mă falimenteze, dar nu au reuşit. O să mă judec pentru daune cu ei şi 20 de ani şi dacă o să mor o să las cu limbă de moarte copiilor mei să continue procesele ca să dovedească nevinovăţia mea că aşa am ajuns, în loc ei să probeze vina mea, eu trebuie să pierd ani de zile ca să arăt că nu am încălcat legea şi, oricum, atunci va fi prea târziu”, menţionează Potârcă. Fostul prezidenţiabil este judecat pentru o evaziune de un milion de euro, dosar instrumentat de DNA, în alte două dosare, cele în care a fost reţinut anul trecut, prejudiciul estimat de anchetatori fiind tot de circa un milion de euro, unul din cele două dosare fiind deja pe rol la Tribunalul Gorj. Ambele procese au termen pentru 14 septembrie, când, cel mai probabil, apărătorii lui Potârcă vor cere oficial strămutarea dosarelor la alte instanţe din ţară, asta după ce luni de zile „Obama” a avut interdicţie de a părăsi localitatea de reşedinţă, fostul prezidenţiabil fiind nevoit să rămână în curtea palatului pe care îl are ridicat în cartierul Meteor.

Gelu Ionescu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here