Potârcă, lăsat să plece din Târgu-Jiu dar obligat să se prezinte la audieri

108

potarcaProcurorii Parchetului Judeţean Gorj i-au prelungit lui Ninel Potârcă, cu încă o lună, măsura interzicerii de a părăsi localitatea de domiciliu, adică oraşul Târgu-Jiu.

De data asta însă, ca urmare a demersului făcut în faţa procurorilor cărora Ninel Potârcă le-a dus documentele medicale care îi atestă starea precară de sănătate, omul de afaceri de etnie rromă, cercetat în două dosare de evaziune fiscală, a primit permisiunea ca de luni până pe data de 11 februarie, să se poată deplasa la Timişoara. “Poliţistul care mi-a adus documentul prin care mi se prelungea măsura, cu încă o lună, mi-a comunicat că am voie de luni până vineri să părăsesc localitatea de domiciliu. Adică am voie să plec la Timişoara, asta la prima vedere. Apoi mi-a mai dat o citaţie prin care eram chemat la anchetă luni dimineaţa. Adică mă lasă să plec şi apoi mă ţin în Târgu-Jiu”, a declarat, nemulţumit, Potârcă.

Acesta a menţionat că în al doilea dosar în care este cercetat pentru evaziune fiscală abia acum, după trei luni de zile, a fost chemat prima dată la audieri.

A.Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here