Fostul candidat la Președinția României, Constantin Ninel Potârcă, nu mai are probleme în prezent de rezolvat la instanțele de judecată, ultimul dosar în care a fost inculpat primind o sentință finală din partea Curții de Apel Craiova la sfârșitul anului trecut. Chiar înainte de Crăciun, magistrații au dat un verdict favorabil pentru „Obama din Meteor”, sentința fiind dispusă și în contextul în care prejudiciul din dosar a fost achitat integral. Potârcă a fost inculpat în acest dosar împreună cu un nepot de-al său, care are și el la activ condamnări din alte procese, judecata vizându-l și pe un individ din Iași. Cel din urmă le-a emis celor doi gorjeni câteva zeci de facturi pentru servicii fictive, pe care Potârcă le-a înregistrat în contabilitatea firmei sale. Anchetatorii au estimat paguba adusă bugetului de stat la peste un sfert de milion de lei, dar instanța a stabilit că suma e mai mică, de puțin peste 59.000 de lei. Banii au fost plătiți pe parcursul procesului și, astfel, inculpații au beneficiat de legislația care prevede pedepse mai blânde sau chiar deloc pentru cine stinge litigiul financiar cu statul. Inițial, la Tribunalul Gorj, magistrații dispuseseră pedepse cu executare pentru inculpați, care au fost contopite cu cele existente deja în cazierele acestora. Hotărârea de la Târgu-Jiu a fost contestată nu doar de inculpați, ci și de ANAF, care spera în recuperarea unui prejudiciu mai mare. Magistrații de la Curtea de Apel au constatat însă că au motive legale pentru a dispune încetarea procesului penal și, ca urmare, fostul candidat la Președinția României a scăpat de emoțiile unei eventuale reîntoarceri în spatele gratiilor. Judecătorii au decis ca facturile fictive să fie anulate, instanța dispunând, de asemenea, ridicarea sechestrului asigurator pe palatul pe care familia Potârcă îl deține în cartierul Meteor și care, de-a lungul anilor, a reprezentat singura speranță a Fiscului pentru a mai recupera ceva din prejudiciile pentru care fostul prezidențiabil a fost condamnat la aproape un deceniu de închisoare, din care a executat mai bine de jumătate. „Dispune ridicarea măsurilor asiguratorii dispuse cu privire la bunurile inculpaților instituite prin ordonanța nr. 237/P/2015 din data de 18.06.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj precum și prin sentința apelată respectiv măsura asigurătorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa nr. 237/P/2015 din data de 18.06.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului Potîrcă Constantin Ninel, respectiv a imobilului „construcție locuință P+1, cu o suprafață construită la sol de 306 mp, situat în Tg Jiu, jud. Gorj, înscris în cartea funciară nr. 35564 a UAT Tg Jiu precum și măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpaţilor Potîrcă Constantin Ninel, Potîrcă Toma şi Stănescu Aurel Gheorghe, până la concurenţa sumei de 59.058 lei şi a accesoriilor fiscale”, se arată în decizia luată de Curtea de Apel Craiova.
Gelu Ionescu