Pot forţa calificarea!

454

Energia a debutat cu dreptul în competiţiile baschetului european, în spatele scorului primului meci, cel câştigat în faţa estonienilor de la Tartu Rock, stând şi o evoluţie solidă a echipei conduse de Constantinides. Acum Energia vrea să facă un pas important spre faza următoare a competiţiei căutând victoria în Ungaria.

Trupa gorjeană nu are timp să plângă după eşecul din etapa de campionat cu Asesoft, asta pentru că participarea în FIBA EuroChallenge îi dă Energiei un ritm infernal de competiţie. Practic, echipa joacă fără pauză, de acum şi cel puţin până la finalul fazei grupelor din FIBA EuroChallenge nefiind prea mult timp nici pentru antrenamente.
Luni echipa a plecat din Târgu-Jiu şi astăzi, de la ora 17:00, ora României, va juca în Ungaria cu Egis Kormend, cealaltă performeră a grupei în prima etapă. Ungurii s-au impus surprinzător în capitala Bulgariei în meciul cu Lukoil Academic Sofia şi învingătoarea din acest meci va lua o opţiune serioasă de calificare: “Avem un meci foarte important în Ungaria, contra celor de la Kormend. Dacă vom câştiga acolo vom face un pas important spre calificarea în ultimele 16 echipe din EuroChallenge”, a declarat antrenorul Antonis Constantinides. Şi secundul acestuia, Claudiu Alionescu, crede că un succes la Kormend ar netezi drumul Energiei spre faza următoare a competiţiei: “Noi ne jucăm şansa în Ungaria, ştim faptul că dacă obţinem o victorie ajungem într-o postură favorabilă de a ieşi mai departe din această grupă”.

Din nou cu şansa a doua
Energia pleacă şi în acest meci din postura de outsider, Kormend fiind considerată favorită la obţinerea victoriei. Ungurii au de partea lor experienţa în competiţiile internaţionale, dar şi prezenţa în lot a unor jucători foarte valoroşi: “Kormend este o echipă din campionatul maghiar care a avut un început greu de sezon în Ungaria, dar în Europa a reuşit un rezultat bun câştigând la Sofia. Au jucători buni, americani, îl au pe Ryan Richards, a fost la Real şi a trecut prin NBA, la un moment dat era una din marile speranţe din baschetul european. Ei ar fi favoriţi pe hârtie, dar realitatea din teren poate fi alta iar noi să ne impunem”, spune încrezător Claudiu Alionescu, antrenorul secund al echipei gorjene. Acesta nu uită însă şi de problemele care ar putea împiedica Energia să practice jocul pe care şi l-ar dori: “Ne aşteaptă un meci greu, e un meci în deplasare, venim după multe ore petrecute pe drum. În plus nu ştim dacă băieţii noştri se vor recupera din punct de vedere psihic după meciul pierdut cu Asesoft. În plus, Tudosă are o deplasare de vertebre şi nu a făcut deplasarea. În rest lotul este valid”, a mai declarat Alionescu.

Grupa B, etapa a 2-a:
Körmend – Energia
Tartu Rock – Lukoil Academic

Clasament Grupa B:
1.ENERGIA TÂRGU JIU 1/0 2
2.EGIS KÖRMEND 1/0 2
3. LUKOIL ACADEMIC SOFIA 0/1 1
4.TARTU ROCK 0/1 1
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here