Şcoala Gimnazială „Mazilu Vipie Gheorghe” din comuna Cătunele organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcțiilor contractuale de execuţie, vacante la Grădiniţa Lupoaia, satul Lupoaia, comuna Cătunele, de: secretar – studii superioare, debutant; îngrijitor – studii generale sau medii, debutant cu 0,25 normă. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 6 noiembrie.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; cunoaște limba română, scris și vorbit; are vârsta minimă reglementată de prevederile legale; are capacitate deplină de exercițiu; are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs; nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: secretar: nivelul studiilor – superioare; spirit organizatoric; abilităţi de comunicare, relaţionare şi de lucru în echipă; capacitate de gestionare a timpului şi priorităţilor; capacitatea de a lua decizii eficiente; îngrijitor: nivelul studiilor: medii sau generale; spirit organizatoric; abilităţi de comunicare, relaţionare şi de lucru în echipă; capacitate de gestionare a timpului şi priorităţilor; capacitatea de a lua decizii eficiente.
Calendarul concursului
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 06 noiembrie 2017, ora 14.00: data limită de depunere a dosarelor; 14 noiembrie 2017, ora 09.00: proba scrisă; 17 noiembrie 2017, ora 09.00: proba interviu/practică.
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține mai multe documente.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se obțin la sediul Şcolii Gimnaziale „Mazilu Vipie Gheorghe” din comuna Cătunele, Str. Principală nr. 35, Județul Gorj, telefon 0253/411.031.
M.S.