Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante, astfel: consilier juridic, clasa I, gradul profesional debutant în cadrul Compartimentului Juridic Contencios Administrativ; consilier, clasa I, gradul profesional superior în cadrul Compartimentului Comisii Terapeutice/Clawback.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: consilier juridic, clasa I, gradul profesional debutant: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental – ştiinţe sociale, ramura de ştiinţă – ştiinţe juridice, domeniul de licenţă – drept, specializarea drept. Pentru postul de consilier, clasa I, gradul profesional superior, candidații trebuie să aibă: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental – ştiinţe biologice şi biomedicale, ramura de ştiinţă – medicină, specializarea medicină; minimum 9 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.
Calendarul concursului
Concursul pentru ocuparea posturilor vacante la CJAS Gorj se va organiza conform calendarului următor: 23 noiembrie 2016, ora 10.00: proba scrisă; 25 noiembrie 2016, ora 14.00: proba interviu.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Informaţii suplimentare la Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului Gorj, telefon: 0253223940, interior 107; 0253223950.
Minodora Sucea