Posturi de conducere în CEO, de la partid!

6614

Asistăm cu toții, neputincioși, la agonia a ceea ce a fost odată cel mai mare producător de energie pe cărbune din țară. Și fiindcă este o firmă de stat, fiecare partid care a fost la putere a trebuit să-și ia partea din această afacere, sau, mai pe cinstite, din munca celor care lucrează aici și din ce i s-ar cuveni statului, adică oamenilor de rând în general.

PNL (fostul PDL) penetrează CE Oltenia
PNL, partid în care și-au regăsit ,,doctrina” toți foștii PDL-iști și cine știe ce alți împătimiți ai politicii de tip românesco-post decembrist, își dă frecvent cu tesla în „doctrină” prin promovarea, prin toate mijlocele de forță de care dispune, a membrilor care au dovedit sârguincios, de-a lungul timpului că singura lor abilitate este politica, așa cum este ea înțeleasă pe plaiurile mioritice, respectiv să faci tot ceea ce este nevoie și ce îți cere partidul, fără alte platforme program, viziuni, ideologii (bleah, ce-or fi alea), adică niște băieți în niște găști, de regulă submediocri și ascultători și cam atât. Cu acest asalt al penetrării cu orice chip al noilor specialiști din PNL se confruntă azi CEO, la toate nivelele și toate în structurile. Acum ceva vreme a apărut în presă un duet, Dragomirescu-Chircu, ambii foști PDL-ști, actuali mari activiști PNL și, pentru cine îi cunoaște, nici nu este nevoie să mai insistăm asupra dumnealor fiindcă ne bufnește râsul-plânsul și iar disperarea. Presiunile au fost consistente, ambii având pretenții la funcții de directori în cadrul administrației CEO, eventual în cele mai râvnite direcții sau, altfel spus, în locuri pe unde trec banii.

Dragomirescu, în locul lui Dădălău
Grigore Dădălău este unul dintre cei cinci directori adjuncți cărora li s-au desființat posturile. O parte dintre aceștia a primit în schimb o funcție mai mică, dar tot de conducere, iar în cazul lui Dădălău, acesta a ieșit la pensie, începând cu data de 1 iulie. La Emanoil Dragomirescu a fost simplu, nu a avut zbateri, a știut ce-și dorește și, având în vedere antecedentele, se considera că este mai mult decât calificat pentru această funcție: Director Comercial, adică locul unde se fac achizițiile. Numai că la acea dată exista o problemă: veteranul Dădălău, pe care, de peste 30 de ani, nu a reușit nimeni să-l întreacă în competență și nici să-l urnească din funcție. Iată că, până la urmă, s-a găsit o soluție: anul acesta, astrele și PNL-ul s-au aliniat și, după o lungă agonie, Dădălău a fost „pensionat colectiv” și înlocuit, în mare grabă, cu Dragomirescu.
Rămăsese Sorin Chircu, cu care s-a încercat acum ceva vreme o preluare în forță a direcției Ion Petroniu, ce se ocupă cu investițiile în CEO, deci foarte profitabilă, însă a ieșit la placare și astfel, ascensiunea lui Chircu a fost brutal întreruptă, anul trecut, chiar neașteptată, semn că Petroniu este… ce vrea dumnealui să fie. Un timp, Chircu s-a retras să-și lingă înfrângerea, apoi, văzând succesul colegului de partid, Dragomirescu, și gândind, ca fiecare, că nu este cu nimic mai bun ca el, a reluat asaltul asupra bietului domn Burlan care, crezând că se împrietenește cu PNL să treacă puntea, se pare că va fi nevoit să predea toată afacerea în mâinile lacome ale tuturor celor care au o susținere PNL și care își doresc un post bine plătit în CEO, inclusiv pe al domniei sale, fără a se mai ține cont de nimic altceva decât de dorințele unora de a parveni.

Post înființat cu dedicație pentru Chircu
Cum asaltul este cu vechime și funia se strânge, cu ocazia marii restructurări și reorganizări a CEO de la 1 iulie, deși inițial se promisese sindicatelor și Comisiei Europene că se vor dilua mult funcțiile de conducere fără rost, că se vor promova oameni calificați, eficienți, care își cunosc meseria etc., precum și faptul că gradul de cunoștințe și competență ale domnului Chircu au fost motivul pentru care Bucureștiul a refuzat în mod repetat numirea acestuia în funcții de conducere în cadrul CEO, cu toate acestea, la imensa presiune pusă de partid pe grumazul său, Directoratul a înființat în cadrul Direcției Comerciale, conduse de prietenul și colegul de partid al domnului Chircu, Dragomirescu, un departament întreg, în care se vor îngrămădi câteva birouri care se simțeau bine și singure, mare parte dintre ele tot fără rost, vorbim aici de rămășițe din Direcția Suport a personajului Iacob, ieșit la pensie în primăvară, vestitul birou de corectat virgule în caiete de sarcini și altele. Practic, o întreagă direcție făcută praf din două semnături! Ca să întărim, în cadrul unei direcții în care cunoașterea legii, profesionalismul, integritatea sunt calități esențiale cu ajutorul cărora majoritatea angajaților cu vechime de acolo își desfășoară activitatea, la presiunea unui partid lacom și tupeist care nu mai are scrupule și nici interes de oameni calificați care își cunosc meseria de ani buni, o meserie grea, ca toate meseriile cu multă răspundere, sunt promovați acești doi domni și vă lăsăm pe dumneavoastră să aflați cine sunt, ce au făcut, ce îi recomandă pentru aceste funcții foarte bine plătite, în condițiile în care salariile oamenilor nu pot fi majorate, din nou, din lipsă de fonduri, pentru că pe noi ne trece din nou prin burtă o durere comico-tragică…

Aceleași condiții în Directorat și pentru Mitrică
Când un animal este pe moarte, se adună corbii și așteaptă, unii mai răbdători, alții mai grăbiți, să înceapă sfârșitul. Așa se simte și CEO acum, un animal în agonie înconjurat de corbi flămânzi veniți la ultimul festin, din care vor sfâșia până la os, la osul celor care au muncit și muncesc aici, cuminți, cu responsabilitate, uitându-se lung după 100 de lei în plus la salariu, fiindcă viața a devenit foarte grea pentru majoritatea celor de rând, iar domnii activiști de partid știu că este singura lor șansă să fie cineva, ei între ei, că le-a venit și lor rândul la ciugulit și nu mai contează că oamenii îi văd și râd, în sinea lor, ca o terapie la absurdul vieții și tragicul vremurilor.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here