Postul îi costă mult pe gorjeni

310
urziciGorjenii, buni creştini, au ţinut postul Paştilor în întregime, sau măcar o săptămână pentru a se putea împărtăşi. Însă, nu toţi au postit. Unii au probleme medicale, ce nu le permit să se abţină de la carne, ouă sau lactate, alţii nu pot, pur şi simplu, să renunţe la aceste alimente, dar mai sunt şi persoane care efectiv nu şi-au permis financiar să cumpere produse de post.

Produsele de post nu sunt un moft, sunt o necesitate pentru cei care doresc să urmeze învăţătura creştină şi să ţină post înainte de Sărbătorile Pascale. Preţul acestora, însă, depăşeşte, puterea de cumpărare a unora dintre gorjeni.
Prea sărac pentru credinţă
Un pensionar din Târgu-Jiu a mărturisit că „în zilele noastre şi în vremurile pe care le trăim, e scump să fi şi credincios. Acum, când toate au preţuri mari, parcă e mai ieftin să mănănc de dulce. N-am reuşit să ţin tot postul, fiincă nici nu mi-am permis; sunt un om credincios şi sufăr că nu am avut bani să cumpăr ce-mi trebuia pentru tot postul, aşa că ţin doar săptămâna asta, ultima, pentru că sunt prea sărac pentru credinţă…asta-i realitatea. Spanacu-i scump, urzicile la fel, iar ca să fi mâncat numai cartofi atâtea săptămâni, nu aveam cum. Uitaţi-vă prin pieţe, să vedeţi ce preţuri sunt. N-ai cum să-ţi permiţi aşa ceva cu o pensie mică”.
Produsele de post uşurează buzunarele credincioşilor
Soia, sau alte produse vegetale, se aseamănă, în funcţie şi de modul de preparare, cu carnea, ca gust şi prezentare, dar preţul este mai mare. Mezelurile de post, sau vegetale în denumirea comercială, precum crenvuşti, salam sau cârnăciori, costă în medie cu câţiva lei mai mult decât cele preparate din carne. Totuşi, sunt şi oameni care îşi permit să le achiziţioneze, după cum ne-a mărturisit şi Carmen A., angajata unui market: „Sunt, într-adevăr, ceva mai scumpe produsele de post, dar avem clienţi care le aleg şi le preferă şi la noi vânzarea acestor produse a mers destul de bine, în ciuda costului.”
Pieţele abundă în fructe şi legume de sezon
Mai sunt doar câteva zile până la Paşti, iar comercianţii şi-au făcut aprovizionarea şi pun la dispoziţia târgujienilor o multitudine de legume, verdeţuri şi fructe. Pieţele din Târgu-Jiu sunt pline de fructe şi legume proaspete, de sezon, iar preţurile sunt variabile şi diverse.
Cert este că, cei care sunt dispuşi, din toate punctele de vedere, să ţină post, sau pur şi simplu să treacă la un stil de viaţă adaptat sezonului de primăvară, au de unde să aleagă. Salata verde este prezentă la tot pasul (cu preţuri între 1,5 şi 3 lei), la fel urzicile, spanacul, ceapa verde. Iar pentru cei cu dare de mână, comercianţii au adus chiar şi căpşuni. Aşadar, oferta e bogată pe toate gusturile şi pentru toate buzunarele.
MINODORA SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here