Postul de director financiar al Spitalului Orășenesc Bumbești-Jiu, scos la concurs! Dosarele se depun până pe 26 mai

897

Spitalul Orășenesc „Dr. Gheorghe Constantinescu” Bumbești-Jiu organizează concurs pentru ocuparea funcției specifice comitetului director al unității, de director financiar-contabil.

La concurs se pot înscrie candidați care îndeplinesc, cumulativ, criteriile generale și specifice. Criteriile generale sunt următoarele: au domiciliul stabil în România; nu au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea; au o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; nu au vârsta de pensionare, conform prevederilor legale în vigoare. Criteriile specifice sunt următoarele: sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil economic; au cel puțin 2 ani vechime în specialitatea studiilor. Examenul pentru ocuparea funcției de director financiar-contabil al unității se va organiza în data de 4 iunie 2021, astfel: ora 09.00 – proba scrisă, ora 13.00 – susținerea orală a proiectului de specialitate, ora 14.00 – interviul de selecție, la sediul unității. Data limită până la care se pot depune actele pentru dosarul de concurs este 26 mai 2021, ora 14.00. Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează; adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate; curriculum vitae; proiectul de specialitate; chitanța de plată a taxei de concurs de 200 de lei ce se va achita la casieria unității spitalicești; declarație pe propria răspundere că nu a desfășurat activități de poliție politică.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.