Postul de adjunct șef al Serviciului Prevenire din cadrul ISU Gorj, scos la concurs!

1126

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Lt.col. Dumitru Petrescu” al Județului Gorj a scos la concurs în vederea încadrării prin recrutare din sursă internă, din rândul ofițerilor din unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, în conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, postul de adjunct șef Inspecția de Prevenire.

Condițiile cumulative ce trebuie îndeplinite de candidat în scopul participării la concurs sunt următoarele: categoria de personal care poate ocupa postul – ofițer; gradul militar minim necesar ocupantului postului – locotenent; studii universitare (militare sau civile) cu diplomă de licență, în unul din următoarele domenii de licență – „inginerie civilă”, „ingineria instalațiilor”, ”inginerie electrică”, „arhitectură”, „urbanism”, „inginerie chimică”, „inginerie mecanică”, „inginerie industrială”, ”inginerie energetică”, „ingineria materialelor”, ”inginerie și management”, „ingineria autovehiculelor”, „inginerie geodezică”, „științe militare, informații și ordine publică”, „mine, petrol și gaze”; studii postuniversitare sau studii universitare de master în domeniul management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției; autorizație de acces la informații clasificate de nivel „Secret de serviciu”, după încadrare; vechime în muncă/din care în instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională – 3 ani; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției/în specialitatea structurii – 2 ani. Aptitudini și abilități necesare: abilități de conducere: viziune strategică, planificare, organizare, decizie, coordonare și control, empatie, inițiativă, eficiență, delegarea de sarcini și responsabilități, managementul timpului, munca în echipă; abilități cognitive: atenție selectivă și distributivă, raționament inductiv și deductiv, gândire analitică și conceptuală, capacitatea de a comunica oral și scris, flexibilitate în gândire, înțelegerea textelor; aptitudini sociale/interpersonale: capacitatea de coordonare, responsabilitate, autocontrol, dezvoltarea celorlalți, independența și autonomia, persuasiunea, perseverența, nivel de dezvoltare „bun”; atitudini necesare/comportament solicitat – oferirea de opțiuni, direcție și suport subordonaților; spiritul de inițiativă; asumarea răspunderii; preocuparea pentru dezvoltarea personală; respectarea prevederilor legale și loialitate față de instituție; perseverență; prestanță; obiectivitate; discreție, nivel de dezvoltare „bun”.

Interviurile, susținute pe 3 iunie
Cererile de înscriere ale candidaților, alături de documentele solicitate în vederea participării la concurs se depun până astăzi după-amiază, prin e-mail la adresa office@isugorj.ro.
Evaluarea dosarelor de recrutare va avea loc în data de 24 mai 2021, ora 11.00, la sediul ISU Gorj din municipiul Târgu-Jiu. Ulterior contestațiilor acestei probe și afișării rezultatelor de selecție a dosarelor, proba de interviu este programată pentru ziua de 3 iunie 2021, ora 11.00, iar rezultatele finale ale concursului vor fi afișate după expirarea termenului de formulare a contestațiilor la proba de interviu. Conținutul dosarului de recrutare va fi următorul: cerere de înscriere și CV; copii ale actului de identitate, ale documentelor care atestă nivelul și specializarea studiilor impuse de cerințele postului și ale cursurilor sau a altor forme de pregătire absolvite (însoțite în mod obligatoriu de suplimentele la diplomă/foile matricole, după caz) cu utilitate directă pentru îndeplinirea eficientă a atribuțiilor postului scos la concurs; adeverință care conține rezultatul ultimului examen medical de bilanț eliberată de medicul de unitate; declarație de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare; adeverință eliberată de structura de resurse umane a unității unde este încadrat candidatul, care să cuprindă următoarele informații – vechimea în specialitatea structurii; gradul militar deținut; calificativele obținute pe întreaga perioadă a carierei; sancțiunile disciplinare aplicate de-a lungul carierei; recompensele acordate de-a lungul carierei; dacă este cercetat disciplinar; dacă se află sub efectul unei sancțiuni disciplinare; dacă este pus la dispoziție în condițiile art. 17 alin. (2) și art. 21, lit. a) și b) din Anexa 7 la O.M.A.I. nr. 177/2016; realizări deosebite în carieră cu impact semnificativ asupra activității/imaginii instituției.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.