Poştaşii gorjeni respiră uşuraţi, până pe 30 iunie 2013

308

După întâlnirea de la Bucureşti dintre conducerea Sindicatelor lucrătorilor poştali din România şi conducerea Companiei Poşta Română de la Bucureşti, au început să răsară promisiuni şi încercări de a se găsi soluţii problemelor ridicate atât de către poştaşii gorjeni cât şi de către cei de la nivel naţional.

În data de 4 septembrie a avut loc la Bucureşti o întâlnire între reprezentanţii Sindicatului lucrătorilor poştali din România şi conducerea Companiei Poşta Română de la Bucureşti unde s-au discutat aspecte referitoare la problemele poştaşilor. Până la urmă ajungându-se chiar la un acord din partea ambelor părţi. “A existat un acord între membri Sindicatului lucrătorilor poştali din România şi conducerea Companiei Poşta Română, unde s-a hotărât de comun acord că până la privatizare dar nu mai târziu de 30.06.2013 să nu se aplice măsurile de concediere colectivă, să nu se reducă salariile şi să se analizeze normarea personalului din 2011. S-a anulat mitingul de la Bucureşti”, a declarat Mircea Bliduţ, preşedintele Sindicatului de Poştă Gorj. Peste 300 de poştaşi din judeţ au protestat în data de 24 august în faţa Prefecturii Gorj pentru a nu le fi încălcate drepturile.

Primul set de iniţiative date de CNPR
Printre iniţiativele CNPR se enumeră: eliminarea sporului de fidelitate, reducerea cu 50% a primei de vacanţă, reducerea cu 50% a numărului de tichete de masă, restructurarea reţelei din mediul rural, aplicarea normării personalului, eliminarea majorării salariului cu o clasă de salarizare odată la 3 ani dacă salariatul reuşea la testare. În al doilea set de iniţiative se prevede: reducerea cu 50% a normei de lucru pentru tot personalul din mediul rural, reducerea cu 50% a normei de lucru pentru 2000 de angajaţi din mediul urban şi concedierea lor, impunerea a două zile libere şi neplătite pentru tot personalul angajat, disponibilizarea a 205 dintre salariaţii companiei.
Andrada Bărăitaru
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here