Compania Națională „Poșta Română” a început distribuirea scrisorilor de informare cu privire la amnistia fiscală.
Peste 800.000 de contribuabili vor primi aceste notificări, care includ detalii despre cuantumul obligațiilor restante la 31 august 2024, împărțite în sumele ce trebuie achitate și sumele care pot face obiectul anulării.
Prin intermediul Poștei Române, contribuabilii vor primi la domiciliu:
Scrisoarea de informare care detaliază cuantumul total al obligațiilor bugetare restante la 31 august 2024, împărțit în sumele care trebuie achitate și cele care pot face obiectul anulării.
– Modelul „Notificării privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații bugetare”.
– Modelul „Cererii privind anularea unor obligații bugetare”.
În plus, curierii poștali vor prelua de la domiciliul contribuabilului plicul care conține „Notificarea privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații bugetare” și vor expedia acest document către organul fiscal central competent.
Poşta Română va putea încasa prin mijloacele legale de plată, la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la oficiul poştal, sumele aferente obligaţiilor bugetare ce trebuie achitate în vederea accesării facilităţilor fiscale prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024, în cazul contribuabililor care optează pentru plata acestor obligaţii în numerar sau prin intermediul cardurilor bancare.