Post vacant de consilier la Primăria Novaci

708

Primăria oraşului Novaci organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie, vacantă de consilier, clasa I, grad profesional superior la Biroul cadastru, agricol, secretariat, relaţii cu publicul, administrativ. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul tehnic; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 9 ani; cunoştinţe operare PC; abilităţi de comunicare.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 26 mai 2017, ora 16.00 – termenul limită de depunere a dosarelor; 8 iunie 2017, ora 10.00 – proba scrisă; 9 iunie 2017, ora 10.00 – proba interviu. Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here