Post de șofer la primărie

3665

Primăria Oraşului Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de șofer I, personal contractual, în cadrul Serviciului public administrativ.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • minim studii generale;
  • permis de conducere categoriile B, C, D;
  • certificat de atestare profesională transport rutier de persoane;
  • vechime în muncă în funcția/meseria de șofer – minimum 1 an;
  • nu a săvârșit vreuna din infracțiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019, privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, respectiv nu figurează înscris în acest registru, după caz.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 26 octombrie 2021, ora 16.00 termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 08 noiembrie 2021, ora 11.00: proba scrisă;
  • 11 noiembrie 20211, ora 10.00: proba practică;
  • 16 noiembrie 20211, ora 10.00: proba interviu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.