Serviciul de Ambulanță Județean Gorj face concurs pentru ocuparea unui post vacant de inginer. Postul este pe perioadă nedeterminată, în cadrul Serviciului de mișcare exploatare auto şi nave sanitare, atelier întreţinere şi reparaţii auto, revizie tehnică.
Candidații trebuie să prezinte diplomă de licență în inginerie, să aibă cel puțin 6 luni vechime în specialitate, pregătire în domeniul securității și sănătății în muncă, prevenirea și stingerea incendiilor și permis de conducere pentru șofer profesionist valabil pentru autovehicule din categoriile B și C.
Dosarele de concurs se depun până pe data de 4 octombrie. Proba scrisă va fi pe 12 octombrie, iar interviul în data de 18 octombrie.
I.I.