Popescu Elvira-Anamaria, o tânără gorjeancă talentată și premiată

2274

Pentru că abia am pășit în anul 2022, doresc să aduc în fața cititorilor gorjeni câteva impresii asupra activității literare și muzicale a tinerei gorjence Elvira-Anamaria Popescu în anul pandemic 2021, o tânără de numai 24 de ani, din Comuna Țânțăreni, satul Florești, județul Gorj, profesor pentru învățământul preșcolar la Grădinița Nr. 5 Popești-Leordeni (Școala Gimnazială nr. 3), județul Ilfov.

Anul 2021, cu toate greutățile pandemice, a fost unul rodnic pentru ea, deoarece a avut multe reușite și a obținut nenumărate premii. Fiind o fată talentată, înzestrată cu mult har artistic de la Dumnezeu, a participat atât la concursuri și festivaluri de muzică, dar și de creație literară.
Pe plan profesional, anul 2021 a fost foarte darnic pentru ea. A absolvit masterul în Inginerie software din cadrul Facultății de Automatică, Calculatoare și Electronică, Universitatea din Craiova și modulul psihopedagogic, nivel II din cadrul Departamentului de Pregătire a Personalului Didactic, Universitatea din Craiova și totodată a reușit să se titularizeze pe un post de profesor învățământ preșcolar în Popești-Leordeni, județul Ilfov.
Hobby-urile sale sunt creația literară – poezii și muzica populară vocală și instrumentală (orgă, fluier, blockflote, ocarină, clavietă).
Premii obținute în anul 2021:
A. Domeniul Muzical
• Premiul I la secțiunea Muzică instrumentală – Orgă electronică, Festivalul Online Internațional GOLD ART FEST, Egypt, februarie 2021;
• Premiul al II-lea la secțiunea Muzică instrumentală – Blockflote, Festivalul Online Internațional GOLD ART FEST, Egypt, februarie 2021;
• Premiul al III-lea la secțiunea Muzică populară (Vocal), Festivalul Online Internațional GOLD ART FEST, Egypt, februarie 2021;
• Premiul I la secțiunea Muzică instrumentală – Orgă electronică, Festivalul Online Internațional GOLD ART FEST, Turcia, mai 2021;
• Premiul al II-lea la secțiunea Muzică instrumentală – Blockflote, Festivalul Online Internațional GOLD ART FEST, Turcia, mai 2021;
• Mențiune (media 9,40) la secțiunea Etno, Festivalul Online Național „Armonii de iarnă”, București, 2021;
• Premiul al III-lea (media 9,50) la secțiunea Folclor, Festivalul Online Național „Armonii de iarnă”, București, 2021;
•Premiu de excelență la secțiunea Folclor-Voce, Festivalul Online Internațional LiveMuseArt, Arad, 2021;
• Premiul I la secțiunea Muzică instrumentală – Fluier, Concursul Online Internațional de Interpretare „Muzica ne poate uni”, Pecica, 2021;
• Premiul special din partea redacției Pecica News, Concursul Online Internațional de Interpretare „Muzica ne poate uni”, Pecica, 2021;
• Locul I la secțiunea Doină, Concursul Online Național „Trofeul – Ursul din Carpați”, 2021;
• Locul I la secțiunea Etno, Concursul Online Național „Trofeul – Ursul din Carpați”, 2021;
• Locul al II-lea la secțiunea Muzică populară, Concursul Online Național „Trofeul – Ursul din Carpați”, 2021;
• Premiul I la secțiunea Pian, Festivalul Concurs Online Internațional „Primăvara Talentelor”, Florești – Cluj, 2021;
• Premiul I la secțiunea Fluier, Festivalul Concurs Online Internațional „Primăvara Talentelor”, Florești – Cluj, 2021;
• Premiul al II-lea la secțiunea Canto popular, Festivalul Concurs Online Internațional „Primăvara Talentelor”, Florești – Cluj, 2021;
• Premiul SUPERTALENT la secțiunea Etno, Concursul Online Național „Talent Show”, Șag – Timiș, 2021;
• Premiul SUPERTALENT la secțiunea Folclor, Concursul Online Național „Talent Show”, Șag – Timiș, 2021;
• Premiul SUPERTALENT la secțiunea Muzică instrumentală – Orgă, Concursul Online Național „Talent Show”, Șag – Timiș, 2021;
• Premiul SUPERTALENT la secțiunea Muzică instrumentală – Blockflote, Concursul Online Național „Talent Show”, Șag – Timiș, 2021;
• Premiul SUPERTALENT la secțiunea Doină, Concursul Online Național „Talent Show”, Șag – Timiș, 2021;
Domeniul Creație literară
• Premiul I la secțiunea Creație literară, Festivalul Internațional al lui Moș Crăciun, ediția a II-a, Online, Ploiești, 2021;
• Premiul al III-lea la subsecțiunea Creație literară, Concursul Online Internațional de Interpretare „Muzica ne poate uni”, Pecica, 2021.
Talentata noastră gorjeancă a fost îndrumată și pregătită la canto – muzică populară – de către profesoara Emilia Drăgotoiu-Nanu, pe care o prețuiește și căreia îi mulțumește pentru tot ceea ce a făcut pentru ea.
Elvira Popescu merită toate laudele noastre pentru tot ceea ce a realizat până acum, dar, suntem convinși că și în viitor ea se va face remarcată. Felicitări și mult succes pe toate planurile!
Gigi BUȘE, UZPR Gorj

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here