Popeangă acuză Guvernul de „sabotaj”

363

popeanga2Supărare maximă pentru deputatul PSD de pe Colegiul 5, Vasile Popeangă, pe modul în care Guvernul decide să aloce fondurile pentru investiții începute în anii trecuți și nefinalizate nici până acum.

Parlamentarul spune că de abia aşteaptă să înceapă discuţiile în comisiile de specialitate pe marginea noului buget pentru a-i zice în faţă lui Emil Boc vreo câteva vorbe despre investiţiile care se degradează pentru că Guvernul a preferat să aloce fonduri care să fie folosite la alte obiective noi, nefinalizate însă nici ele. „Sunt şcoli, reţele de apă, de canalizare, începute de ani de zile, care se degradează pe zi ce trece. Este un sabotaj din partea Guvernului şi asta îi voi spune şi lui Emil Boc atunci când va veni să discutăm în comisii despre noul buget. Nu vine el, vine ministrul finanţelor şi îi voi comunica lui Ialomiţeanu care este punctul meu de vedere. Din păcate, în loc să aloce fonduri pentru finalizarea investiţiilor începute, ei alocă bani pentru alte lucrări noi, pe care însă nu le duc la bun sfârşit. Doar se laudă cu ele că le-au început şi aşa le lasă, spre degradare”, afirmă deputatul. Poziţia lui Popeangă survine după ce deputatul l-a interpelat direct pe Emil Boc în privinţa banilor pe care Guvernul ar trebui să-i aloce pentru a se finaliza canalizarea în satele Băleşti şi Ceauru. Ministerul Dezvoltării i-a comunicat deja deputatului încă din vară că nu există fonduri pentru încheierea investiţiei, fiind posibil ca până în 2016 să lucreze lucrările respective. Asta l-a determinat pe Popeangă să îl întrebe şi pe Boc despre soarta miliardelor cheltuite până acum, investiţia deteriorându-se atâta timp cât nu este finalizată în termenul stabilit de proiectant.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here