Motto:
,,Omul nu este altceva decât șirul faptelor sale”.
Hegel
,,Omul care nu are muzică într-însul /
Și nu e mișcat de armonia sunetelor blânde,/
E capabil de trădare, perfidii și stricăciuni.”
W. Shakespeare
,,Muzica…nu poate înceta niciodată să fie cea mai înaltă și cea mai eliberatoare dintre arte.”
Richard Wagner
După cum se vede treaba, spiritul Arcușilor este fără astâmpăr. Sunt spirite alese, au fost și sunt dedicați cu trup și suflet învățământului, mereu antrenați în activități cu caracter științific și cultural-artistic, sunt făclii ce ard perepetuu pe vatra rădineșteană, preocupați de a scoate la lumină trecutul istoric, tradițiile și datinile de veacuri ale comunității care i-a adus pe lume, toate materializate în cele cincisprezece cărți, care poartă, în majoritate, semnătura lui Marin Arcuș, şi în muzeul realizat cu ajutorul consătenilor și al elevilor. Câteva lucrări au apărut în colaborare cu fiul său, Constantin M. Arcuș, profesor de matematică, doctor în această regină a științelor, cu studii de cercetare timp de șase luni în Japonia, finalizate cu Medalia Matsumae International Fondation, 2008, și de-atunci, în fiecare an, această Fundație îi trimite News Letter, scrisori cu noutăți în domeniul Geometriei diferențiale și felicitări de Anul Nou însoțite de ilustrații cu peisaje de vis. Câtă seriozitate dorită a se împlini și la noi! Celor doi autori li se alătură și nora lui Marin Arcuș, Liana-Marinela Arcuș, profesoară de biologie.
Personalitatea odraslei Constantin M. Arcuș îmbină armonios pasiunea pentru matematică, moștenită de la mama sa, Margareta Arcuș, cu înclinația spre activități cultural-artistice, spre arta sunetelor, împrumutată de la tatăl său, Marin Arcuș.
Ne este proaspătă lectura cărții ,,Atunci & Acum”, Editura Sitech, Craiova, 2023, prima parte (,,Atunci”) cu caracter memorialistic, de o bogăție afectivă, în care Marin Arcuș face o incursiune prin treptele devenirii sale de la naștere până la anii senectuții. Aflăm că viitorul cărturar a apărut în viață, la lumina zilei, în sânul naturii, fiind slobozit din pântecele materne pe câmp, pe un așternut de paie, unde mama să se afla la muncă, moșit după tradiție de fratele său mai mare care i-a tăiat ombilicul pe o așchie. O familie bogată în urmași cu un număr de șapte copii, patru băieți și trei fete, în prezent, Marin find singurul supraviețuitor. Un copil „rumen, dolofan și blond”, deprins din pruncie cu munci în raport cu vârsta, căruia ursitoarele, destinul i-au fost cum nu se poate mai prielnice. Premiant în cursul primar și gimnazial, avea o năzuință: să devină învățător. Ca să ajungă în Bănie pentru examenul de admitere la Școala Pedagogică Mixtă, a fost nevoit să treacă cei 35 km., peste trei dealuri, însoțit de tatăl său, spre a lua trenul din gara Bibești. În timpul școlarității craiovene, s-a conturat pasiunea pentru cele două arte înrudite: muzica și literatura. Pentru prima, a urmat cursurile Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București. Profesorul Ion Toboșaru, cadru didactic universitar, numit de studenți Tobi, mult apreciat de actorii de la IATC, impresionat de exprimarea candidatului Arcuș Marin, într-o limbă română așa de curată și de frumoasă, i-a recomandat să meargă şi la Litere. Zis și făcut! Ajuns la admitere, în Facultatea de Limba și Literatura Română, București, universitarul examinator la literatura română, Ion Dodu Bălan, foarte mulțumit de răspuns, i-a spus că trebuie să meargă la Conservator, deoarece îl cheamă Arcuș. Replica candidatului a venit imediat: „Am absolvit Conservatorul, dar vreau a studia poezia muzicii și muzica poeziei”. «Foarte frumos. Succes, domnule»! La Conservatorul de pe Știrbei-Vodă 33 a fost coleg cu regretatul Iosif Sava cu care, un timp, a purtat o frumoasă corespondență. Cu o dublă calificare-profesor de muzică și limba română-deși putea să ocupe o catedră în orice mare oraș, a catadixit să rămână în Rădineștii săi natali unde și-a exercitat profesia ca la carte. I-a urmat exemplul și fiul său, doctor în matematică. Ambii, legați de ocina părintească.
Lecturând cartea sa ,,Atunci & Acum”, am rămas profund și plăcut impresionat de talentul său de prozator și de modul cum a dat curs unui timp retrăit prin amintiri foarte bine stocate, păstrate, redate cu atâtea amănunte și cu fidelitate.
Aruncând o fugară privire peste lista cărților sale, despre unele am şi scris, mi-am dat seama că acest cărturar abordează cu ușurință varii domenii legate sau apropiate de profesia sa: lingvistice, istorice, muzicale, beletristice, etnografice, muzeistice.
Marin I. Arcuș, dr. Constantin Arcuș, Spiridon Popescu și Aurel Roșca, cofondatori, în 1992, au pus temeiul unei reviste de excepție, anuală, cu titlul ,,Interfluvii”, înregistrată la Biblioteca Academiei Române și la Biblioteca Națională a României, cu o tematică variată privind istoria, literatura, alte arte, profiluri umane, interviuri, de-ale sănătății, cărți și reviste sosite la redacție, puțin umor ș.a.
Marin Arcuș este şi autorul unei cărți de istoria muzicii cu titlul ,,Popasuri muzicale”, ieșită recent de sub tipar, la Editura Contrafort, Craiova, 2024. Scrisă într-o viziune diacronică, pe curente artistice, această carte este bine compartimentată, structurată în șase capitole: Din muzica preclasică și clasică; Aspecte relevante ale muzicii romantice; Postromantismul muzical; George Enescu Omul & Muzicianul; Alte teme. Cartea se termină cu un ,,In perpetuam memoriam” George Bălan.
Conținutul celor șase capitole stă sub semnul unui citat latin ,,Non nova, sed nove”( „ Nu lucruri noi, ci în formă nouă”). Preclasicismul muzical urmează artei polifonice a Renașterii și se întinde de-a lungul secolului al XVII-lea și în prima jumătate a secolului următor. Vincenzo Galilei, tatăl celebrului astronom și fizician italian, Galileo Galilei, anticipează tendința înnoitoare a preclasicismului în ,,Dialogo della musica antica e della moderna”.
În preclasicism domină muzicienii italieni grupați pe școli muzicale. Inovații aduse de preclasici: trecerea de la tradițiile polifonice vocale la muzica întemeiată pe sistemul armonic și înflorirea stilului baroc. Claudio Monteverdi contribuie la dezvoltarea tehnicii instrumentale, urmat de Arcangelo Corelli, Antonio Vivaldi, care, prin ,,Anotimpurile”, propune un început de muzică simfonică. Tot în preclasicism avem Școala de la Cremona cu lutierii Amati, Stradivarius și Guarneri, apoi crearea operei: Monteverdi cu ,,Orfeu” și englezul Henry Purcell cu ,,Didona și Enea”; încercări de a dramatiza muzica: ,,Oratoriul şi cantata” (Giacomo Casini); îmbogățirea operei cu o nouă specie-opera bufă în contrast cu opera seria, creație a lui Giovani Battista Pergolesi, reprezentant al școlii napolitane, cu celebra operă bufă ,,La serva padrona” „ Slujnica stăpână” de un comic savuros da capo al fine.
Johann Sebastian Bach, unul dintre geniile muzicale ale tuturor timpurilor, cu vechi tradiții muzicale în familie, în jur de două veacuri, explicate genetic, și Georg Friedrich Händel, ambii contemporani, dar nu s-au văzut niciodată, deoarece acest al doilea muzician a peregrinat prin Italia și Anglia unde s-a stabilit definitiv. Au contribuit la consolidarea formelor clasice ale artei muzicale. Creația lui Bach reprezintă, în primul rând, o sinteză a cuceririlor trecutului și piatra fundamentală a armoniei clasice. Ambii au scris lucrări cu tematică religiosă, dar, în același timp, contribuie la laicizarea subiectului religios. Händel, valoros creator de opere și oratorii, refuză ca oratoriile sale să fie cântate în biserică. Acești reprezentanți de seamă ai barocului muzical creează o punte spre viitor.
Romancierul francez Romain Rolland scrie lucrarea ,,Călătorie în țara muzicii”, referindu-se la fenomenul muzical din secolul al XVIII-lea, socoteşte Italia țara muzicii unde cei mai vestiți muzicieni din țările Europei veneau să studieze la vestita școală muzicală din Italia, considerată atunci un centru al muzicii din lume. În una din scrisorile sale, Amadeo Mozart, în 1770, nota: „Roma, capitala lumii”.
Cristoph Willibald Gluck, compozitor german, s-a afirmat îndeosebi în genul dramatic, ca reformator al esteticii operei (,,Orfeu și Euridice”) și, în același timp, ca teoretician al adevărului în muzică.
Marin Arcuș continuă cu prezentarea marilor clasici, începând cu unul dintre cele mai mari genii muzicale ale omenirii: Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor austriac, „îngerul muzicii”, „Il divinissimo”, socotit de muzicologii aparținători curentului romantic, un mit, „o creatură divină”, renumit prin excepționala sa precocitate. După o călătorie prin Europa, pentru a-și desăvârși cultura muzicală, se stabilește în orașul său natal, Salzburg. A fost angajat al episcopului de Salzburg, dar având în vedere comportamentul despotic și arogant al acestuia, s-a iscat un conflict între cei doi. Obligat să demisioneze, pleacă la Paris, apoi la Viena, unde rămâne până la moarte. Creator al unei opere vaste de peste 600 de opusuri care reprezintă expresia celor mai nobile virtuți și aspirații ale poporului său, celor mai calde și firești sentimente umane, bucuria și dragostea de viață, a compus opere, simfonii, considerat cel mai de seamă reprezentant, până atunci, al simfonismului. În continuare se face analiza operei ,,Flautul fermecat” pe care o prezintă structural, arătând și suferințele prin care a trecut acest mare compozitor: lipsa de bani, îmbolnăvirea soției, moartea tatălui său și a primului copil. A scris celebrul ,,Requiem, după unii incomplet. S-a stins din viață în sărăcie la numai 35 de ani și, pentru că familia era lipsită de posibilități financiare pentru o înmormântare decentă, a fost aruncat în groapa comună a săracilor. Va urma
Constantin E. Ungureanu
