Ponta va vota moţiunea de cenzură

1285

Liderul Pro România, Victor Ponta, a anunţat, miercuri, că parlamentarii partidului vor vota la vedere pentru adoptarea moţiunii de cenzură semnată de 173 de parlamentari, deşi nu au semnat documentul. „Acum sper că aţi înţeles toţi oamenii de bună credinţă de ce nu am semnat textul moţiunii alături de oameni de care ne despart prea multe abordări şi mentalităţi politice! Parlamentarii Pro România vor vota la vedere pentru moţiunea de cenzură deoarece considerăm că România are nevoie de un Guvern mult mai bun decât cel actual, însă nu suntem şi nu putem fi alături de partidele de dreapta”, a anunţat Victor Ponta, deputatul de Gorj fiind însă pesimist în privinţa rezultatului votului. „Eu ştiu cum am reuşit să trecem moţiunea de cenzură din 27 aprilie 2012 împotriva Guvernului MRU – am stat de vorbă între patru ochi cu absolut toţi parlamentarii de atunci, explicându-le că voi fi Prim-Ministru şi ce proiecte vom face împreună. În 2019, am văzut că liderii PNL şi USR au făcut doar declaraţii sforăitoare la televizor şi nicio discuţie cu alţi parlamentari – aşa că sunt pesimist asupra rezultatului!”, a mai spus Ponta.
Pentru adoptarea moțiunii și demiterea Guvernului este nevoie de 233 de voturi. Moţiunea va fi votată de PNL, USR, PMP, UDMR şi Pro România, dar opoziţia tot mai are nevoie de voturi, care ar putea veni din tabăra PSD-ALDE.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here