Ponta, titular de bază în echipa PSD Gorj

190

Prezent joi la Conferinţa Judeţeană a PSD Gorj, alături de Liviu Dragnea, deputatul Victor Ponta, le-a transmis celor aproape 600 de social-democraţi, pregătiţi să-şi voteze liderii la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu, că este sigur pe victoria PSD în judeţul nostru şi anul viitor. Ponta le-a spus colegilor de la Gorj că PSD-ul nu are adversari, nici aici, nici la nivel naţional. De altfel, şi Cârciumaru, reales ieri în funcţia de preşedinte al PSD Gorj, a confirmat aici că Ponta rămâne în echipa victorioasă de la Gorj, pe poziţia de “titular de bază”, antrenori fiind tot el şi Călinoiu, dar şi că îl va lua aici, prin transfer, şi pe Liviu Dragnea.

“Cred că primarii noştri, cei aflaţi în funcţie, dar şi cei din localităţile care nu au primari, dar vor avea candidaţi la viitoarele alegeri, ca şi oamenii simpli, vor fi toţi alături de noi. O să fie destul de greu(n.r. ca respectivii) să fie alături de adversarii noştri. Deoarece aici, la fel ca la Bucureşti, nu prea avem adversari! Acum, aici Tudor Barbu şi Vâlceanu sunt un fel de Alina Gorghiu şi Vasile Blaga”, a declarat Victor Ponta în aplauzele pesediştilor gorjeni. Deputatul a continuat spunând că deşi respectivii sunt şefii noului PNL, nu poate uita momentele în care Barbu, acum copreşedinte al PNL Gorj, “îi ţinea goarna lui Dan Diaconescu” prin judeţ. “De Dan Vâlceanu nu pot să zic nimic, că noi l-am promovat. E vina noastră!” a afirmat, râzând, de la tribună, Victor Ponta.
Premierul Ponta a continuat spunând, iar, apăsat că va face la Gorj echipă tot cu actualii lideri ai organizaţiei, Cârciumaru şi Călinoiu, fiind mândru de organizaţia care l-a propulsat.
“Cred că această echipă cu Florin Cârciumaru, cu Ion Călinoiu şi cu toţi cei de aicea,(..) este cea mai bună pentru cetăţenii Gorjului. Eu vreau să reţineţi un lucru. Eu întotdeauna am fost mândru de Gorj şi de Târgu-Jiu şi întotdeauna am vrut ca să fiţi şi voi mândri de mine”, a mai spus Ponta în faţa colegilor din PSD Gorj.

DSC_0191Doi antrenori, un titular şi Dragnea prin transfer!
Vorbele lui Ponta l-au emoţionat pe Cârciumaru care i-a transmis astfel premierului, de la microfon, ultima decizie luată de el şi de Călinoiu. Liderul a menţionat că deşi lui şi colegului Călinoiu i-ar fi fost mai uşor să se retragă şi să plece spre parlament, rezultatele îi obligă să rămână la cârmă. În echipa de la Gorj, Cârciumaru a arătat că are loc aici atât pentru Ponta, cât şi pentru Dragnea.
“Poate pentru mine personal sau pentru Călinoiu ar fi mai uşor, după rezultatele obţinute de-a lungul timpului, să trecem la alt nivel, dar nu putem părăsi barca şi partidul nostru”, a declarat Cârciumaru anunţând că rămâne alături de preşedintele executiv, în continuare, “antrenor” al echipei PSD Gorj, în timp ce Ponta va fi “titularul principal” al acesteia. În ceea ce îl priveşte pe Dragnea, dacă tot se poartă transferurile şi jucătorii aduşi la Pandurii, a spus Cârciumaru, că viitorul preşedinte va fi transferat şi el la Gorj la aceeaşi echipă.

DSC_0094Liderii realeşi, plus încă patru noi vicepreşedinţi!
Cârciumaru şi Călinoiu au fost realeşi în funcţiile de preşedinte şi preşedinte executiv al PSD Gorj în cadrul acestei Conferinţe Extraordinare Judeţene a organizaţiei, fiind singurii candidaţi pentru scaunele în cauză. Cei doi au primit pentru asta şi votul de încredere al viitorului preşedinte al PSD, Liviu Dragnea.
În cadrul conferinţei au fost unşi vicepreşedinţi ai PSD Gorj, deputaţii Mihai Weber şi Camelia Khraibani, dar şi viceprimarul Aurel Popescu şi Cosmin Popescu, consilier al managerului CEO. Deşi se vehicula că ultimul nu ar intra în cursă, PSD a rezolvat problema, suplimentând cu un post băgat, pe ultima sută de metri, în competiţie. Locul se vehiculează că ar fi cel al lui Vasile Popeangă, vicepreşedinte al PSD Gorj, neinvitat la Conferinţa Judeţeană de ieri de la Târgu-Jiu.

La finalul întrunirii, liderii PSD au participat la Ziua Vârstnicilor, eveniment organizat de Primăria Târgu-Jiu la un restaurant de pe Insuliţă.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here