Ponta știe de ce nu avem încă buget! Nici măcar unul „fake”!

83

România este pentru prima dată în ultimii ani în situația de a nu avea un buget aprobat la mijlocul lunii februarie, situația respectivă fiind pusă de fostul premier Victor Ponta pe seama minciunilor pe care s-a bazat actuala guvernare de când se află la putere. Deputatul de Gorj susține că cifrele umflate și cosmetizate în acte au tot fost rostogolite până când acum s-a ajuns la momentul în care lucrurile nu mai pot continua așa. Acesta spune că doar analiștii economici și instituțiile europene au avut dreptate când au prezentat situația reală a României, situație ignorată însă de către puterea care acum trebuie să țină cont de realitatea din visteria țării pentru a avea un buget sustenabil.
„În tot cursul anului 2018 Dragnea, Dăncilă, Vâlcov și Teodorovici AU MINȚIT că nu sunt probleme cu banii publici. Spun “au mințit” pentru că toți specialiștii din Ministerul Finanțelor, BNR, Comisia Europeană și din zona financiară le-au spus că nu au bani – iar ei au negat realitatea. Și acum își dau seama că oricât de mult mint nu pot schimba realitatea. În 2019 au înghețat pensiile, salariile și drepturile legale ale bugetarilor, au blocat toate investițiile (inclusiv cele din fonduri europene și achizițiile militare) și cifrele tot nu vor să asculte de ei. În 2018 deficitul bugetar (cheltuieli mai mari decât venituri) a fost de circa 6 miliarde de euro – în 2019 va fi deja de peste 8 miliarde euro. Vă rog să înțelegeți că în 2017-2019 Gașca lui Dragnea v-a îndatorat pe dvs , cetățenii României, cu peste 1000 de Euro pentru fiecare român (inclusiv pensionari, copii, bolnavi și cei ce trăiesc în Diaspora)! Și răul continuă”, susține Ponta.
Deputatul afirmă că oricât ar fi încercat puterea actuală să cosmetizeze cifrele, banii tot nu vor apărea în buget pentru a fi onorate promisiunile electorale. Asta în ciuda taxelor noi introduse la sfârșitul anului trecut. „Au dat afară șeful ANAF, au jefuit banii Companiilor de Stat, au amânat rambursarea TVA și plata datoriilor la constructori – au acuzat BNR, Soros, Statul Paralel, Opoziția, Comisia Europeană, băncile și societățile private, acum și Serviciile de Informații pentru toate relele – și tot nu au bani. (…)Ședințele non stop care au loc în Biroul Președintelui Camerei Deputaților (deși știam toți că Bugetul ar trebui făcut la Guvern în prezența Prim-Ministrului) au un singur scop – FALSIFICAREA și cosmetizarea datelor bugetare. Ca și la reprimarea protestelor din 10 August vă rog să constatați că Viorica Dăncilă lipsește – Dragnea nu o consideră suficient de curajoasă sau de loială pentru a o implica în activitatea sa infracțională. Orice formă finală va avea Bugetul după adoptarea de către Guvern și votul din Parlament – vom avea doar un FAKE Buget. Datele adevărate le vom afla doar din rapoartele oficiale ale EUROSTAT și ale BNR (până în toamnă când Dragnea va schimba conducerea BNR și va pune niște “Dăncili” care să repete doar ce primesc de la Partid)”, a mai precizat Ponta.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here