Ponta şi Greblă, absenţi de la învestirea Guvernului Boc

458
victor pontaDoi dintre parlamentarii importanţi ai judeţului Gorj au tratat cu spatele învestirea, la sfârşitul anului 2009, a Guvernului Boc arătându-şi astfel făţiş părerea în legătură cu acest demers şi cu componenţii acestei structuri. Pesediştii Victor Ponta şi Toni Mihail Greblă au preferat să absenteze de la votul pentru învestitura Guvernului Boc, la fel ca alţi 53 de parlamentari de la PSD şi PNL.

Deputatul Victor Ponta şi senatorul Toni Mihail Greblă au fost doi dintre parlamentarii importanţi ai PSD care au refuzat să fie prezenţi pe 23 decembrie la învestirea Guvernului Boc. Această metodă a fost premeditată deoarece cei doi, alături de alţi colegi parlamentari din partid, au considerat că absenţa este cea mai bună modalitate de a-şi exprima dezacordul faţă de Guvernul greblaBoc. „Dacă ei strâng cele 236 de voturi nici nu mai contează cum votăm noi. Oricum nu o să votăm pentru, asta e sigur”, a declarat public înaintea votului, Victor Ponta, menţionând că în acest caz votul parlamentarilor social-democraţi nu ar fi contat. „Noi nu intrăm la guvernare. Suntem în Opoziţie, pentru că aşa a decis Curtea Constituţională şi ne pregătim pentru ceea ce trebuie să facă un partid de opoziţie”, a completat Ponta. Acesta a menţionat că nu va vota niciodată un Guvern Boc. „Nu voi vota Guvernul Boc şi cred că nici colegii mei nu vor vota. Totuşi un pic de demnitate şi de obraz ne-a mai rămas, n-o să votăm niciodată un Guvern Boc”, conchis Victor Ponta.
În ciuda acestui demers, făcut de Ponta şi Greblă dar şi de alţi 53 de parlamentari, Parlamentul a aprobat învestirea Guvernului Boc cu 276 de voturi “pentru” şi 135 de voturi “împotrivă”.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here