Ponta despre dosarul său de la DNA, legat de CE Turceni şi CE Rovinari: “Este o tâmpenie”

282

Premierul Victor Ponta a declarat, săptămâna trecută, la Guvern, că nu a semnat niciodată în calitate de avocat vreun contract cu complexul energetic Turceni-Rovinari şi că informaţia privind existenţa unui dosar la DNA Craiova pe acest subiect care să-l vizeze este “o tâmpenie”.

“E normal, ce om nu e cercetat? Dar eu mă duc, dacă mă cheamă mâine, mă duc. Nu am fost informat, aflu de la dumneavoastră, dar nu m-ar mira. Cum aş putea să nu am şi eu un dosar la DNA, ar fi anormal”, a declarat premierul, întrebat despre o autosesizare a Serviciului Teritorial DNA Craiova cu privire la existenţa unei cercetări la adresa sa într-un dosar din 2011.
Explicându-i-se de către jurnalişti că dosarul în cauză ar avea ca obiect contracte semnate de firma sa de avocatură cu complexul Turceni-Rovinari, Victor Ponta a spus: “Asta e o tâmpenie”. “În problema asta, domnul Şova e doctor, în sensul în care a şi dat-o în judecată pe Macovei şi a şi câştigat. Eu nu am semnat în viaţa mea niciun contract ca avocat cu Turceni şi cu Rovinari. Repet, cred că e vorba de domnul Şova, care a dat-o în judecată pe Macovei şi a şi câştigat. Dacă e vorba de asta, e o tâmpenie. Dacă e vorba de altceva, cu plăcere, un dosar nu strică niciodată. Nici n-aş fi politic, dacă nu aş avea un dosar”, a mai declarat premierul.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here