Ponta, cu cazul “Vlaicu” la FMI

925

foto 069Şeful PSD, Victor Ponta, nu are de gând să treacă cu vederea promovarea lui Marius Vlaicu la Complexul Energetic Rovinari. Acesta a anunţat că la finalul lui octombrie va prezenta în faţa oficialilor FMI, printre altele, şi cazul de la Rovinari.

“În timp ce delegaţia FMI vorbeşte şi Guvernul României vorbeşte de reforme în schimbul împrumuturilor pe care România le-a făcut, noi asistăm zi de zi la o reformă tip Boc în care sunt daţi afară şi sunt închise spitale de la oamenii obişnuiţi şi se creează noi funcţii de şefi şi noi spitale pentru UNPR-işti, adică pentru trădătorii care trec dintr-o parte într-alta ca să sprijine Guvernul Boc”, a declarat, ieri, Victor Ponta. “Vom prezenta şi direct la întâlnirea cu delegaţia Fondului de la sfârşitul lunii octombrie atât cazul de la Gorj de la Rovinari, acolo unde după ce au fost daţi afară 250 de români amărâţi, s-a creat un post de director pentru un şef UNPR, care sigur habar nu are cu ce se ocupă Complexul Energetic Rovinari, dar trebuie dată o recompensă pentru trădare, aşa cum vom prezenta de asemenea modul în care s-au închis zeci de spitale din România, dar se deschide un nou spital la Iaşi printr-o hotărâre de guvern cel puţin ciudată pentru a fi recompensat domnul Ciuhodaru, care a trecut la putere din barca opoziţiei”, a informat liderul PSD.

A.Stoica

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.