Ponta, convins că nu o să avem autostrăzi nici peste ani de zile

554

Fostul premier Victor Ponta susține că România nu va avea ani buni de acum încolo nici un kilometru de autostradă nouă pentru că guvernele formate de Liviu Dragnea nu s-au preocupat de această problemă. Deși românii au făcut inclusiv marșuri de protest pentru a sensibiliza autoritățile, iar Uniunea Europeană a alocat fonduri României pentru rezolvarea problemei, autostrăzile rămân doar un subiect de discuții politice. Deputatul de Gorj spune că trec 3 – 4 ani de la semnarea unui contract până la inaugurarea unui lot de autostradă, iar guvernele ultimilor ani nu au făcut nici măcar primii pași pentru a semna un asemenea contract. „De câte ori merg la Constanța mă bucur că am finalizat segmentul de la Fetești. Când merg la Ploiești mă bucur că am deschis A3. La fel de la Sibiu – sigur că am făcut mult mai puțin decât am vrut dar oricum e mult mai mult decât zero-ul de azi. Când am prezentat spre semnare proiectul de la Comarnic – Brașov, Pitești – Craiova și Pitești -Sibiu au sărit toți: Băsescu, PNL și Kovesi au strigat că o să ajungem toți la închisoare dacă îl facem. Acum nu mai avem nici măcar studii de fezabilitate pentru acele proiecte. După mandatul lui Dan Șova de ministru au mai fost semnate câteva proiecte de către Ioan Rus în 2015 și ……… din 2016 până azi ZERO! Absolut niciun contract nou de autostrăzi nu a mai ajuns la faza de începere a lucrărilor – acest lucru înseamnă că, după finalizarea acestor proiecte vom avea cel puțin 3-4 ani în care nu va mai fi absolut nimic de finalizat, nicio panglică de tăiat!”, a comentat Ponta. Cu un zâmbet amar în colțul gurii, deputatul glumește despre autostrăzile pe care Liviu Dragnea le inaugurează în discursurile de la televizor și spune că acestea ar putea exista prin Teleorman sau Brazilia. „Mă uit cu amărăciune la minciunile pe care Dragnea și Dăncilă le spun la aceeași televiziune cu mii de kilometri – o să vedeți acele autostrăzi doar la acea televiziune, să nu le căutați în realitate ca să nu fiți dezamăgiți! Merg des acum dinspre Sibiu pe Autostrada “prăbușită de Ponta”. Mă amuz teribil că acea lucrare a fost negociată și semnată de Guvernul PDL și am inaugurat-o alături de Primarul Sibiului: Dl Klaus Iohannis, dar a rămas că a prăbușit-o Ponta – Puie Monta! Lasă că acum vă fac Dragnea și Teldrum numai autostrăzi prin Teleorman și Brazilia!!!”, mai spune deputatul de Gorj.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

  1. Hahalera sinistra! Mi-e rusine cand istericul asta se recomanda gorjean! Bine ca a facut el autostrazi cat a fost premier… Rusine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here