POMPILIU MARCEA – IN MEMORIAM – 29 de ani de la moartea scriitorului(II)

229

”Lecţia clasicilor” se întrupează pentru Pompiliu Marcea cel mai grăitor în opera lui Mihai Eminescu, drept care profesorul a ţinut să reacţioneze la recrudescenţa unor vechi acuzaţii aduse din nou poetului. ”Botezul focului” trecuse de mult, Pompiliu Marcea aflându-se în ultimii ani ai vieţii lui angajat, în modul cel mai cinstit şi mai puţin ostentativ, într-o bătălie de onoare, bătălia valorilor literaturii române. Acest angajament conferă vieţii acestui cărturar discret, fără orgolii inutile, o distincţie care îndeamnă la respect. Pentru că evenimentele vieţii unui cărturar sunt cărţile, amintim că Pompiliu Marcea a scris şi un roman, care desigur trebuie tipărit, un roman inspirat inevitabil din viaţa cărturarului ieşit din for. Fundamental pentru Pompiliu Marcea rămâne imaginea copilului care se duce să descopere că Bubi Sadoveanu gorjeanul seamănă  cu scriitorul din carte pentru ca mai târziu la maturitate, fostul copil să caute a se identifica el însuşi cu lumea sadoveniană, cu unul din personajele acestuia, blajine în aparenţă, dar decise şi intratabile atunci când i se iau icoanele din cui”.
Într-un articol apărut în anul 1995, scris de Mihaela Albu, profesor universitar doctor la Universitatea din Craiova, în Cuvântul Libertăţii, intitulat ”Dincolo de cărţi – un Om. POMPILIU MARCEA” spune: ”Despre profesorul şi criticul literar Pompiliu Marcea pot vorbi, deopotrivă, şi cei care l-au cunoscut direct, dar şi toţi cititorii cărţilor sale, Ioan Slavici (1965), “Convorbiri literare” şi spiritul critic (1972), Lumea operei lui Sadoveanu (1976), Umanitatea sadoveniană de la A la Z (1977), Lecturi fidele (1979), Varietăţi critice (1982), Concordanţe şi controverse (1983) nu puţine şi de o densă substanţă.
Oricărui demers critic îi este inerentă o coloratură subiectivă. În cazul scrierilor lui P.Marcea, la fiecare pagină facem cunoştinţă, dincolo de text, cu cei care îl studiază. Uneori îl ghicim pe profesor:  doct, didactic, adresându-se studenţilor – auditori direct, elementele stilului oral nelipsind din textul scris. Alteori, criticul ”vorbeşte” cu cititorul său  şi, parcă premonitoriu, cu posteritatea.  Dincolo de judecăţile axiologice asupra operei  în discuţie, un cod etic al criticului ni se dezvăluie la tot pasul. De la îndemnul  ”Să ne citim unii pe alţii” (titlul unui articol!) şi până la retorica întrebare: ”Dar, oare, să nu reuşim să ne ridicăm deasupra noastră înşine?”, întâlnim registre ale deontologiei profesionale dintre cele mai variate.
Citind atent operele autorilor despre care îşi propune să scrie, având o cultură vastă şi un instinct sigur al judecăţii de valoare, criticul îşi expunea opinile într-un stil clar, concis şi, mai ales, cu o logică perfectă.
În tot ceea ce a scris, a lăsat dovada sincerităţii şi a bunei credinţe. Pentru a nu fi bănuit de laude gratuite, introducea uneori şi date asupra raporturilor personale cu omul – scriitor (nu totdeauna de amiciţie!).
Scurtele episoade biografice sunt acorduri care dau forţă şi credibilitate judecăţii de valoare.
Curajul de a cita nume ale contemporanilor (şi în sens depreciativ!), de a face ierarhizări ale acestora, de a se implica în viaţa literară, acest curaj şi demnitate l-au făcut, pe semne, un ins incomod, dar orice cititor îi poate deduce,  azi din cărţile sale, nobleţea spiritului.
Credea, probabil, cu inocenţa sufletului pur, că şi ceilalţi pot trece peste inimiciţie şi subiectivism pentru a pune pe primul plan Opera, căreia Omul Pompiliu Marcea  i s-a închinat o viaţă”.
Într-un alt articol apărut în România literară, în anul 1985 scris de Emil Manu, intitulat Pompiliu Marcea spune: ”La numai 57 de ani neîmpliniţi, profesorul universitar, criticul şi istoricul literar Pompiliu Marcea se desparte de noi, întrerupând o carieră şi o vocaţie. Fiu de ţărani din Oltenia, nobleţe pe care a implicat-o pe planul creaţiei literare şi, deopotrivă pe plan profesional, criticul este autorul unor lucrări de referinţă care-l definesc şi care îşi au locul lor distinct în istoria literaturii române de azi.
Pompiliu Marcea a fost în ultimul deceniu profesor la Facultatea de limba şi literatura română a Universităţii din Bucureşti, a funcţionat ca lector de limba şi literatura română la Paris (1963) şi la universităţile din Koln, Bonn, Aachen şi Dusseldorf (1970-1973), a condus şi câţiva ani Editura pentru literatură universală. Ca istoric şi critic literar, practicând cu fidelitate ambele discipline ”surori siameze”, a contribuit la impunerea unui spirit universitar în scrisul românesc contemporan, înţelegând acest spirit în accepţia lui pozitivă, în sensul că profesorul care studiază literatura trebuie să fie un erudit, să cunoască tot ce s-a spus până la el în acest domeniu, dar să şi aibă, la rândul său, un punct de vedere original, pentru că simpla erudiţie lipsită de personalitate frânează progresul.
Potrivit acestui punct de vedere, Pompiliu Marcea a practicat o critică pe un ton ponderat, nelipsită însă de accente polemice în scrierile sale, începând cu monografia dedicată lui Alexandru Sahia (1961) şi încheind cu volumul Concordanţe şi controverse (1984). Între aceste titluri şi date a consacrat lui Ioan Slavici cea dintâi monografie (în 1965, revizuită şi completată într-o ediţie din 1968) şi un temeinic studiu celebrei reviste a ”Junimii” (“Convorbiri literare” şi spiritul critic, 1972).
În 1976 publică prima sa exegeză asupra operei lui Sadoveanu (Lumea operei lui Sadoveanu), iar în 1977 primul dicţionar de personaje din literatura română, Umanitatea sadoveniană de la A la Z. Au urmat două culegeri de studii şi articole: Lecturi fidele (1979) şi Varietăţi literare (1983).
Printre proiecte (după mărturisirea autorului şi după unele deconspirări din ultimele volume) i-au rămas pe masa de scris un dicţionar al lexicului poetic arghezian şi o monografie a operei lui Şerban Cioculescu.
Despărţirea neverosimilă de Pompiliu Marcea nu e însă numai o despărţire de autorul unor scrieri de incontestabilă valoare ştiinţifică, ci şi de omul fermecător şi generos, gata oricând să întindă o mână caldă chiar adversarilor săi de bună credinţă, de omul de spirit şi de colegul fidel şi onest”.
Scriitorul Pompiliu Marcea se stinge din viaţă la vârsta de 56 de ani şi jumătate  într-un mod tragic şi neelucidat,  vârstă la care putea să mai dea culturii române noi capodopere pentru întregirea zestrei naţionale.
Ion Marcea – nepotul scriitorului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here