Astfel, în perioada anilor 1970-1973, îl găsim pe Pompiliu Marcea predând la Universitățile din Köln, Bonn, Aachen şi Düsseldorf din Germania. Unchiul meu mi-a spus că fiind în străinătate i s-a propus să se stabilească cu familia şi să predea la universități din mai multe țări, precum Germania, Franța, Anglia, Canada, dar nu a vrut să părăsească România, spunând că are o misiune de îndeplinit în țara sa, aceea de ridicare a gradului de pregătire a tineretului universitar şi a cadrelor didactice la nivel european. Îmi mai spunea că acolo eşti apreciat dacă mergi ca specialist sau să muncești o perioadă determinată de timp, nu să le ocupi locurile de munca, locuințe, terenuri etc., şi s-a bazat şi pe zicala ”Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara mea”. Iată o dovadă clară de mare patriot. Unchiul meu venea în satul Colibaşi, la casa părintească, să-şi vadă mama, fraţii şi nepoţii de două ori pe an, în mod special de 15 august sau 8 septembrie, de ziua mamei sale. De câte ori venea cu familia, mergea şi la râul Blahniţa, unde le arăta fetei şi soţiei locurile de joacă, pe unde mergea cu animalele la pășunat când era copil şi unde se scălda. De fiecare dată intra în apă să prindă peşte, fiind un artizan în acest domeniu. Ne spunea că este foarte ocupat şi regretă că nu poate să vină mai des sau să stea mai mult de două zile.
În primăvara anului 1975, în luna aprilie, primește a doua şi cea mai grea lovitură, decesul mamei sale la vârsta de 72 de ani. Pierderea mamei i-a produs o mare suferință.
În perioada comunistă, odată cu adoptarea legilor de sistematizare rurală și nu numai, Pompiliu Marcea a dat dovadă de foarte mare curaj şi a înaintat mai multe memorii conducerii superioare de partid şi de stat, inclusiv lui Nicolae Ceauşescu, prin care cerea încetarea demolării satelor românești, a monumentelor istorice şi a bisericilor, a cerut împroprietărirea țăranilor cu pământ, s-a opus politicii demografice greșite, căreia i-au căzut pradă mii de femei, s-a opus exportului masiv de produse alimentare, care a dus la anii de criză şi înfometare a poporului roman. A dorit eliminarea desfășurării de munci agricole şi pe șantiere pentru elevi, studenți şi militari, s-a opus cenzurii şi politicii editoriale greșite, a criticat abuzurile unor activişti politici şi demnitari de stat etc. Pot să spun că satul lui, Colibaşi, care era propus pentru demolare în acea perioada, există şi astăzi datorită implicării lui Pompiliu Marcea.
În urma acestei acţiuni foarte riscante la vremea respectivă a reuşit să convingă autorităţile comuniste, satul său Colibaşi existând şi astăzi.
Pompiliu Maecea a urcat toate treptele ierarhiei universitare, de la gradul de preparator, asistent, lector, conferențiar până la gradul de profesor.
O perioada de câțiva ani, Pompiliu Marcea a fost Şeful Catedrei de Limba şi Literatura Română a Universității din Bucureşti, precum şi prodecanul Facultății de Filologie.
Pompiliu Marcea a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și a fost decorat cu Ordinul Muncii clasa a III-a.
Într-o perioadă a fost propus să meargă ca director la Biblioteca română din S.U.A., Italia sau Austria, dar nu a primit girul Elenei Ceauşescu.
Unchiul meu îmi spunea că fiind la Paris, la invitația directorului Bibliotecii Naţionale a Franţei, printre temele abordate l-a întrebat de ce în România nu se găseşte niciun scriitor care să alcătuiască un dicționar de personaje. Sigur, nu i-a căzut bine întrebarea şi şi-a propus când se întoarce în ţară să scrie un asemenea dicţionar.
Atunci s-a gândit la M. Sadoveanu, spunându-mi că este cel mai “fecund“ scriitor român, care a scris peste 100 de cărţi. Şi uite aşa a apărut ”Umanitatea sadoveniană de la A la Z”, lucrare de referință, prima de acest fel în literatura română.
Iată ce scria profesorul înainte de apariţia celei de-a 3-a cărţi despre Sadoveanu: ”Trebuie să m-apuc de cartea a 3-a despre Sadoveanu spre a alcătui o trilogie critică ce va fi, după opera lui Eminescu de G. Călinescu, o opera unică în cultura română. Ar trebui să apară în 1979 pentru ca în anul 1980, la Centenarul naşterii scriitorului, să se reediteze sub banderola sa într-un tom imens de 1500 de pagini. Mă încântă teribil această idee.”
Şi astfel apare cartea ”Mihail Sadoveanu – 100 de ani de la naştere”, editată în limbile engleză, germană şi franceză.
Perioada anilor 1980–1985 (anul decesului) a culminat cu dramaticele episoade în jurul volumului IX din ”Opere complete” a lui Eminescu. Unchiul meu mi-a spus că a intrat într-o luptă ”pe viaţă şi pe moarte” cu şef rabinul Moses Rosen, care susținea interzicerea apariției în librării şi trimiterea la topit a volumului. Atunci, unchiul meu împreună cu alţi colegi de breaslă au luat atitudine dură faţă de rabin şi au transmis mai multe răspunsuri autorităților statului pe linie literară, politică, precum şi președintelui N. Ceauşescu.
Datorită implicațiilor cazului, cât şi a amenințărilor primite, toţi s-au retras, spunându-i şi lui să facă același lucru. Mi-a spus că a rămas singur şi le-a răspuns că nu va ceda şi va apăra poetul nostru naţional până în ultima clipă a vieţii. Ameninţat fiind şi el cu moartea în diferite moduri, pe stradă, telefonic sau cu bilete pe sub uşă, nu a dat înapoi, continuând lupta cu “cel mai puternic” om din România. Familia, soţia şi fiica, l-au rugat să renunţe la această acţiune, dar răspunsul lui a fost uluitor: ”Kim şi Corina, pe voi vă ador, dar pentru Eminescu mor”.
Rabinul susţinea că Eminescu a fost antisemit şi din această cauză voia interzicerea volumului care conţine poezii cu caracter antisemit. După lungi şi grele lupte, volumul a apărut, dar se pare că preţul plătit a fost însăşi viaţa scriitorului. Toţi cei care s-au implicat în rezolvarea acestui caz au decedat în condiţii suspecte.
Astfel, rabinul consemnează caracterul suspect al decesului profesorului şi scriitorului Pompiliu Marcea în cartea sa de memorii, lăsând să se înțeleagă că la mijloc a fost o pedeapsă divină. Pompiliu Marcea a fost găsit înecat în lacul Herăstrău, Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat, iar Alexandru Oprea a fost găsit mort în baie.
În anul 1983, în articolul “Cu foarfecele împotriva adevărului”, publicat în revista România Literară, Pompiliu Marcea dă un răspuns usturător unui anume critic rus Pimen Buianov, care a scris un articol în revista ”Literaturnaia Gazeta”, intitulat ”Cu pumnii împotriva istoriei”, împotriva trilogiei scriitorului român Dumitru Popescu, ”Pumnul şi palma”, roman care aborda ficțional relațiile româno-ruse, apărută la editura Eminescu în anii 1980-1981-1982. “Pimen Buianov, de a cărui activitate de critic – mărturisim – n-am auzit niciodată, reuşeşte o incalificabilă performanţă: el revarsă o cascadă de neadevăruri, invective şi etichetări denigratoare, de o gravitate excepţională, eludează cu desăvîrşire conţinutul de idei şi semnificaţiile romanului şi construieşte după bunul său plac, o imagine falsă, denaturată despre carte, pe care apoi, cu degetul ridicat în sus, mânios şi ameninţător, o combate înverşunat… Este profund reprobabil faptul că asemenea atacuri lipsite de responsabilitate şi onestitate elementară, de natura să împieteze asupra relaţiilor, atât de cordiale, principiale şi tovărăşeşti dintre scriitorii celor două ţări, au putut vedea lumina tiparului. În cea ce mă priveşte, am considerat totdeauna şi continui să cred cu tărie, că idealul nobil al literaturii este şi va rămîne acela de a sluji şi lumina adevărul vieţii, de a servi bunelor relaţii dintre oameni şi dintre popoare”.
Într-un articol intitulat “POMPILU MARCEA – jertfă pe altarul culturii”, dascălul său, profesorul Victor Andriţoiu, spunea: ”… Şi i-a venit pieirea prea timpurie fiindcă a îndrăznit într-un articol să ia apărarea romanului ”Pumnul şi palma”, scris de Dumitru Popescu, şi să înfrunte un critic literar din U.R.S.S. Mândria lui de profesor fusese rănită şi a luat atitudine, dând un răspuns vehement, întocmai ca T. Arghezi când a scris pamfletul “Baroane!”. Marcea a dat un răspuns usturător ca o palmă pe obraz, apărând literatura poporului roman. Îndrăzneala aceasta a plătit-o cu moartea. Marcea este un erou căzut la datorie şi merită să fie slăvit, fiindcă el rămâne o jertfă pe altarul culturii neamului românesc”(1995).
Aceeaşi atitudine dură a luat față de aceeași revistă la apariţia romanului ”Delirul”, de Marin Preda, în anul 1975.
Constantin Preda, într-un articol ce se intitulează ”Misterioasa moarte a lui Marin Preda”, spune: ”Elena Ceauşescu a hotărât ca întreaga cercetare, la faţă locului, să se desfășoare în secret, sporind nota de mister şi făcând ca dispariţia autorului ”Moromeţilor” să fie una suspectă, la fel ca şi morţile scriitorilor Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Pompiliu Marcea, Marin Sorescu, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Ion Lotreanu, Gabriela Negreanu, Ion Stratan”.
Pompiliu Marcea a spus că a scris şi un roman, ”Pacient în Galapagos”, dar cenzura a condiționat publicarea lui de renunțarea la cca 50-60 de pagini care vizau regimul de atunci şi în care nu era elogiat ”Geniul Carpaţilor”. A refuzat categoric acest compromis şi mi-a spus că o să se schimbe regimul, n-o să mai dureze mult şi-l va putea publica, dacă nu are destui prieteni şi cunoștințe în străinătate pentru a fi publicat în afara ţării.”
La data de 27 martie 1985, unchiul meu, care trebuia să fie prezent la universitate la cursuri, este găsit mort la orele 11.20, fiind asasinat la vârsta de 56 de ani, plutind în apa lacului Herăstrău, cu lovituri puternice la cap şi tăieturi în podul palmei.
Pompiliu Marcea a scris şi un scenariu de film şi a desfăşurat o bogată activitate în cadrul Societăţii de Ştiinţe Filologice şi a avut o contribuţie însemnată la perfecţionarea profesorilor de limba şi literatura română la nivel naţional, susţinând interesante prelegeri în faţa lor, la cursurile pentru obţinerea definitivatului şi a gradelor didactice, a participat activ la schimburile de experienţă cu colegii din alte centre universitare şi din institutele de cercetare ale Academiei Române.
Concomitent cu activitatea la catedră, unchiul meu a desfăşurat o bogată activitate editorială, fiind un neobosit propagator al valorilor literaturii române în masele largi, publicând peste 2500 de articole în presa vremii, precum şi emisiuni la Radio şi Televiziunea Română.
A alcătuit cursuri universitare, manuale şi culegeri de texte necenzurate, însoţite de prefețe şi de aparatul critic necesar profesorilor, elevilor şi studenților.
Puţini ştiu însă că unchiul meu, profesorul Pompiliu Marcea, a avut o contribuție însemnată şi la dezvoltarea învățământului gorjean, unde, împreună cu bunul său coleg, profesorul Dumitru Săvulescu, care lucra în Ministerul Învățământului, s-au implicat în rezolvarea problemelor ce apăreau la nivelul judeţului, potrivit mărturisirilor regretatului profesor Vasile Romanescu, fost Inspector Școlar General al învățământului gorjean, precum şi ale altor inspectori de specialitate de Limba şi Literatura română și cadre didactice, care, din păcate, nici ei nu mai sunt printre noi.
Pompiliu Marcea spunea: ”Dacă i s-ar oferi cumva să opteze pentru perioada în care să trăiască, ar fi dorit ca apogeul carierei sale să fie 1918. Motivația a fost sumară, dar solidă: revenirea Basarabiei la ”patria mamă“, urmată de cea Transilvaniei”. Ce frumos! O noua dovadă clară de mare patriot care ar fi vrut să trăiască în perioada de înfăptuire a Marii Unirii a naţiei române şi crearea României Mari.
Pompiliu Marcea a fost un mare erudit, un ilustru intelectual, un Patriot desăvârșit și un Erou al rezistenței prin cultură, jertfă pe Altarul Culturii Neamului Românesc, care s-a angajat cu toată ființa sa în bătălia pentru triumful spiritualității poporului său, un exemplu de luptător aflat mereu în primele linii, neînfricat în apărarea idealurilor scumpe nouă, tuturor.
Pompiliu Marcea, un nume care a creat istorie!
O tragică dispariție care a consternat lumea literară, lăsând un mare gol, dar și un mesaj: victoria nu se poate obține decât cu prețul unor mari sacrificii.
Pompiliu Marcea a fost înhumat la data de 30 martie 1985, în cimitirul Bellu din București, pe Aleea Scriitorilor. Familia, rudele, prietenii etc. nu au crezut nicio clipă că moartea scriitorului a fost una naturală, ci una comandată.
În continuare prezint dovezi indubitabile care atestă asasinarea lui Pompiliu Marcea, acesta devenind o țintă, o persoană incomodă. Va urma
ION MARCEA
