POMPILIU MARCEA – 92 de ani de la naștere (II)

746

Pompiliu Marcea are cea mai mare bucurie a vieţii sale, în vara anului 1964 când se naşte unicul său copil, Corina-Mădălina.În anul 1968, Pompiliu Marcea avea să susţină teza de doctorat cu lucrarea ,,Ioan Slavici”. Din comisia de doctorat a făcut parte şi Constantin Ciopraga care spune: ,,Când Pompiliu Marcea şi-a susţinut teza la Facultatea de litere din Bucureşti, am făcut parte din comisia de doctorat. A fost un moment luminos de afirmare a personalităţii sale, concluziile fiind unanim elogioase. Şi-a luat titlul de doctor într-un mod remarcabil. Despre profilul intelectual al lui Pompiliu Marcea, exegetul literar, îmi formasem o idee înainte de a-l fi cunoscut direct. I-am urmărit comentariile dense din presa de specialitate; m-a ţinut în loc substantiala sa monografie despre Ioan Slavici, de la a cărei apariţie trecuseră exact 30 de ani! O nouă ediţie amplificată, avea să apară în 1968, constuindu-se într-un instrument de lucru indispensabil… De numele lui Pompiliu Marcea, profesor la Universitatea din Bucureşti, se legă în special , alte două volume, ambele despre autorul ,,Baltagului”: unul dintre ele, ,,Lumea operei lui Sadoveanu” 1976) vizează tipologiile caracteristice purtând amprenta marelui prozator; celălalt ,,Umanitatea sadoveniană de la A la Z” (1977) e un dicționar de personaje sadoveniene, scriere de pionierat în întreaga noastră literatură, incluzând peste 3000 de nume, lucrare de un deosebit interes pentru toţi aceia care au tangenţă cu ampla operă în cauză. Ulterior, l-am revăzut de mai multe ori. Odată era preocupat de un răspuns ferm într-o dispută despre Eminescu. Era intransigent. Apoi am auzit stupefiat că gorjeanul, omul de acţiune, confrate de căutări nu mai era. În ochii acestui oltean ager, cu stagii în Franţa şi în Germania, puteai citi bucurie, bunătate, dar şi hotărâre de nezdruncinat. A-l readuce imaginar printre noi, iată o modalitate pioasă de rememorare”(1995). Devenind un valoros cadru universitar, cu o temeinică pregătire în domeniul literaturii şi cu o bogată experienţă didactică prof. univ. Pompliu Marcea va desfăşura o bogată activitate, la celebre universităţi, contribuind la cunoaşterea valorilor civilizaţiei şi culturii româneşti peste hotare. Astfel perioada anilor 1970-1973, îl găsim pe Pompiliu Marcea, predând la Universităţile din Koln, Bonn, Aachen şi Dusseldorf din Germania. Unchiul meu mi-a spus că fiind în străinătate i s-a propus să se stabilească cu familia şi să predea la universităţi din mai multe ţări precum Germania, Franţa, Canada dar nu a vrut să părăsească România spunând că are o misiune de îndeplinit în ţara sa, aceea de ridicare a gradului de pregătire a tineretului universitar şi a cadrelor didactice la nivel european. Îmi mai spunea că acolo eşti apreciat dacă mergi ca specialist sau să muncești o periodă determinătă de timp, nu să le ocupi locurile de muncă, locuinţe, terenuri etc. şi s-a bazat şi pe zicala ,,Fie pâinea cât de rea tot mai bună-n ţara mea”. Iată o dovadă clară de mare patriot. Unchiul meu venea în satul Colibaşi, la casa părintească, să-şi vadă mama, fraţii şi nepoţii de două ori pe an, în mod special de 15 august sau 8 septembrie, de ziua mamei sale. De câte ori venea cu familia, mergea şi la Blahniţa, unde le arăta fetei şi soţiei locurile de joacă, pe unde mergea cu animalele la pășunat când era copil şi unde se scălda. De fiecare dată intra în apă să prindă peşte fiind un artizan în acest domeniu. Ne spunea că este foarte ocupat şi regretă că nu poate să vină mai des sau să stea mai mult de două zile. Când venea unchiul acasă era mare sărbătoare. Toţi, fraţi, surori, nepoţi ne aşezam în jurul mesei şi asistam la discuţii. Ne spunea că el ,,trăgea” şi câte 15 ore pe zi fără pauză în afara unei cafele, ,,fără nici o caznă, ba chiar cu un soi de voluptate”. Mai venea în trecere, cu colegii când aveau întâlnirea la Şcoala Normală ori când se desfăşurau examene de grad pentru profesori la Craiova, el fiind ani buni preşedintele comisiei de examinare pentru regiunea Oltenia si nu numai. În primavara anului 1975, în luna aprilie primeşte a 2-a şi cea mai grea lovitură, decesul mamei sale la vârsta de 72 de ani. Pierderea mamei i-a produs o mare suferinţă. În perioada comunistă, odată cu adoptarea legilor de sistematizare rurală și nu numai, Pompiliu Marcea a dat dovadă de foarte mare curaj şi a înaintat mai multe memorii conducerii superioare de partid şi de stat, inclusiv lui Nicolae Ceauşescu prin care cerea încetarea demolării satelor românești, a monumentelor istorice şi a bisericilor, a cerut împroprietărirea ţăranilor cu pământ, s-a opus politicii demografice greşite, căreia i-au căzut pradă mii de femei, s-a opus exportului masiv de produse alimentare, care a dus la anii de criză şi înfometare a poporului roman. A dorit eliminarea desfăşurării de munci agricole şi pe şantiere pentru elevi, studenţi şi militari, s-a opus cenzurii şi politicii editoriale greşite, a criticat abuzurile unor activişti politici şi demnitari de stat etc. Pot să spun că, satul lui, Colibaşi, care era propus pentru demolare în acea perioadă, există şi astăzi datorită implicării lui Pompiliu Marcea. În urma acestei acţiuni foarte riscante la vremea respectivă a reuşit să convingă autorităţile comuniste, satul său Colibaşi existând şi astăzi. El a continuat tot timpul a se interesa ce se întâmplă cu oamenii din sat pentru că ori de câte ori mergeam la Bucureşti, el mă întreba totdeauna, de la primul om din capătul satului până la ultimul din ultima casă despre familia lor, despre copiii lor dacă mai cresc animale, dacă au servicii, acesta având o memorie fantastică, întrucât nu omitea pe nimeni. O perioadă de câţiva ani Pompiliu Marcea a fost Şeful Catedrei de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, precum şi prodecanul Facultăţii de Filologie. Pompiliu Marcea a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. Într-o perioadă a fost propus să meargă ca director la Biblioteca română din S.U.A., Italia sau Austria, dar nu a primit girul Elenei Ceauşescu. Unchiul meu îmi spunea că fiind la Paris, la invitaţia directorului Bibliotecii Naţionale a Franţei, printre temele abordate l-a întrebat de ce în România nu se găseşte nici un scriitor care să alcătuiască un dicţionar de personaje. Sigur, nu i-a căzut bine întrebarea şi şi-a propus când se întoarce în ţară, va scrie un asemenea dicţionar. Atunci s-a gândit la M. Sadoveanu spunându-mi că este cel mai ,,fecund“ scriitor român care, a scris peste 100 de cărţi. Şi uite aşa a apărut ,,Umanitatea sadoveniană de la A la Z”, lucrare de referinţă, prima de acest fel în literatura română. Iată ce scria profesorul înainte de apariţia celei de-a 3-a cărţi despre Sadoveanu: ,,Trebuie să m-apuc de cartea a 3-a despre Sadoveanu spre a alcătui o trilogie critică ce va fi, după opera lui Eminescu de G. Călinescu, o operă unică în cultura română. Ar trebui să apară în 1979 pentru că, în anul 1980 la Centenarul naşterii scriitorului să se reediteze sub banderola sa într-un tom imens de 1500 de pagini. Mă încântă teribil această idee.” Şi astfel apare cartea ,,Mihail Sadoveanu – 100 de ani de la naştere” editată în limbile engleză, germană şi franceză.Perioada anilor 1980–1985 (anul decesului) a culminat cu dramaticele episoade în jurul volumului IX din ,,Opere complete” a lui Eminescu. Unchiul meu mi-a spus că a intrat într-o luptă ,,pe viaţă şi pe moarte” cu şef rabinul Moses Rosen, care susţinea interzicerea apariţiei în librării şi trimiterea la topit a volumului. Atunci, unchiul meu împreună cu alţi colegi de breaslă au luat atitudine dură faţă de rabin şi au transmis mai multe răspunsuri autorităţilor statului pe linie literară, politică, precum şi preşedintelui N. Ceauşescu.Datorită implicaţiilor cazului, cât şi a ameninţărilor primite toţi s-au retras, spunându-i şi lui să facă acelaşi lucru. Mi-a spus, că a rămas singur şi le-a răspuns că nu va ceda şi va apăra poetul nostru naţional până în ultima clipă a vieţii. Ameninţat fiind şi el cu moartea în diferite moduri, pe stradă, telefonic sau cu bilete pe sub uşă, nu a dat înapoi, continuând lupta cu ,,cel mai puternic” om din România. Familia, soţia şi fiica l-au rugat să renunţe la această acţiune, dar răspunsul lui a fost uluitor ,,Kim şi Corina pe voi vă ador, dar pentru Eminescu mor”. Rabinul susţinea că Eminescu a fost antisemit şi din această cauză voia interzicerea volumului care conţine poezii cu caracter antisemit. După lungi şi grele lupte volumul a apărut, dar se pare că preţul plătit a fost însăşi viaţa scriitorului. Toţi cei care s-au implicat în rezolvarea acestui caz, au decedat în condiţii suspecte. Astfel, rabinul consemnează ,,caracterul suspect al decesului profesorului şi scriitorului Pompiliu Marcea în cartea sa de memorii, lăsând să se înţeleagă că la mijloc a fost o pedeapsă divină. Pompiliu Marcea a fost găsit înnecat în lacul Herăstrău, Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat, iar Alexandru Oprea a fost găsit mort în baie”.În anul 1983, în articolul ,,Cu foarfecele împotriva adevărului”, publicat în revista România Literară, Pompiliu Marcea dă un răspuns usturător unui anume critic rus Pimen Buianov care a scris un articol în revista ,,Literaturnaia Gazeta” intitulat ,,Cu pumnii împotriva istoriei”, împotriva trilogiei scriitorului român Dumitru Popescu, ,,Pumnul şi palma”, roman care aborda ficţional relațiile româno- ruse, apărută la editura Eminescu în anii 1980-1981-1982. ,,Pimen Buianov, de a cărui activitate de critic – mărturisim – n-am auzit niciodată, reuşeşte o incalificabilă performanţă: el revarsă o cascadă de neadevăruri, invective şi etichetări denigratoare, de o gravitate excepţională, eludează cu desăvârşire conţinutul de idei şi semnificaţiile romanului şi construieşte după bunul său plac, o imagine falsă, denaturată despre carte, pe care apoi, cu degetul ridicat în sus, mânios şi ameninţător, o combate înverşunat… Este profund reprobabil faptul că asemenea atacuri lipsite de responsabilitate şi onestitate elementară, de natură să împieteze asupra relaţiilor, atât de cordiale, principiale şi tovărăşeşti dintre scriitorii celor două ţări, au putut vedea lumina tiparului. În ceea ce mă priveşte, am considerat totdeauna şi continui să cred cu tărie, că idealul nobil al literaturii este şi va rămâne acela de a sluji şi lumina adevărul vieţii, de a servi bunelor relaţii dintre oameni şi dintre popoare”. După ce a scris acest articol i-a spus soţiei sale că, dacă până acum nu s-a făcut cunoscut în lume de acum încolo va fi cunoscut, şi, decât să mor în anonimat mai bine ,,mor c-un borcan de murături aruncat în cap de la balcon”. Într-un articol intitulat ,,POMPILU MARCEA – jertfă pe altarul culturii” dascălul său, profesorul Victor Andriţoiu, spunea: ,,… Şi i-a venit pieirea prea timpurie fiindcă a îndrăznit într-un articol să ia apărarea romanului ,,Pumnul şi palma”, scris de Dumitru Popescu, şi să înfrunte un critic literar din U.R.S.S. Mândria lui de profesor fusese rănită şi a luat atitudine, dând un răspuns vehement, întocmai ca T. Arghezi când a scris pamfletul ,,Baroane!”. Marcea a dat un răspuns usturător ca o palmă pe obraz, apărând literatura poporului roman. Îndrăzneala aceasta a plătit-o cu moartea. Marcea este un erou căzut la datorie şi merită să fie slăvit, fiindcă el rămâne o jertfă pe altarul culturii neamului românesc”(1995). Aceeaşi atitudine dură a luat față de aceeaşi revistă la apariţia romanului ,,Delirul” de Marin Preda, în anul 1975. Constantin Preda într-un articol ce se intitulează ,,Misterioasa moarte a lui Marin Preda spune: ,,Elena Ceauşescu a hotărât ca întreaga cercetare, la faţa locului, să se desfăşoare în secret, sporind nota de mister şi făcând ca dispariţia autorului ,,Moromeţilor” să fie una suspectă, la fel ca şi morţile scriitorilor Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Pompiliu Marcea, Marin Sorescu, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Ion Lotreanu, Gabriela Negreanu, Ion Stratan”. Cu trei zile înainte de deces l-am vizitat pe unchiul meu împreună cu soţia la Bucureşti. Am stat la masă şi am discutat câteva ore şi mi-a dezvăluit proiectele pe care le avea pentru viitor. Mi-a spus că a scăpat de griji, Corina este studentă în anul II la medicină, că este la vârsta la care poate să creeze și dea noi capodopere culturii române în mod special criticii şi istoriei literare.Pompiliu Marcea mi-a spus că a scris şi un roman ,,Pacient în Galapagos”, dar cenzura a condiţionat publicarea lui de renunţarea la cca 50-60 de pagini care viza regimul de atunci şi în care nu era elogiat ,,Geniul Carpaţilor”. A refuzat categoric acest compromis şi mi-a spus că o să se schimbe regimul, n-o să mai dureze mult şi-l va putea publica, dacă nu are destui prieteni şi cunoştinţe în străinătate pentru a fi publicat în afara ţării”. Eu atunci l-am întrebat: ,,Unchiule, dar despre dumneata nu prea se scrie”?, iar el mi-a răspuns: ,,O să vină vremea când cineva se va apleca şi asupra mea şi a ceea ce am scris, deoarece eu am scris documentat, fundamentat, argumentat şi indiferent ce regimuri şi ce vremuri vor veni, nimeni, nu-mi va putea contesta ce am scris”. La data de 27 martie 1985, unchiul meu care trebuia să fie prezent la universitate la cursuri, este găsit mort la orele 11,20, fiind asasinat la vârsta de 56 de ani, plutind în apa lacului Herăstrău cu lovituri puternice la cap şi tăieturi în podul palmei. Astfel, se pune capăt tuturor dorinţelor şi speranţelor, proiectelor de viitor pe care voia să le ducă la bun sfârşit. Pompiliu Marcea a scris şi un scenariu de film, şi a desfăşurat o bogată activitate în cadrul Societăţii de Ştiinţe Filologice şi a avut o contribuţie însemnată la perfecţionarea profesorilor de limba şi literatura română la nivel naţional, susţinând interesante prelegeri în faţa lor, la cursurile pentru obţinerea definitivatului şi a gradelor didactice, a participat activ la schimburile de experienţă cu colegii din alte centre universitare şi din institutele de cercetare ale Academiei Române. Concomitent cu activitatea la catedră, unchiul meu a desfăşurat o bogată activitate editorială, fiind un neobosit propagator al valorilor literaturii române în masele largi, publicând peste 2500 de articole în presa vremii, precum şi emisiuni la Radio şi Televiziunea Română. A alcătuit manuale şi culegeri de texte necenzurate însoţite de prefeţe şi de aparatul critic necesar profesorilor, elevilor şi studenţilor. Puţini ştiu însă că unchiul meu, profesorul Pompiliu Marcea a avut o contribuţie însemnată şi la dezvoltarea învăţământului gorjean, unde împreună cu bunul său coleg profesorul Dumitru Săvulescu, care lucra în Ministerul Învăţământului s-au implicat în rezolvarea problemelor ce apăreau la nivelul judeţului potrivit mărturisirilor regretatului profesor Vasile Romanescu, fost Inspector Școlar General al Învăţământului gorjean, precum şi ale altor inspectori de specialitate de Limba şi Literatura română, și cadre didactice, care, din păcate, nici ei nu mai sunt printre noi. Pompiliu Marcea spunea: ,,Dacă i s-ar oferi cumva să opteze pentru perioada în care să trăiască, ar fi dorit ca apogeul carierei sale să fie 1918. Motivaţia a fost sumară, dar solidă: revenirea Basarabiei la ,,patria mamă“, urmată de cea a Transilvaniei”. Ce frumos! O nouă dovadă clară de mare patriot care ar fi vrut să trăiască în perioada de înfăptuire a Marii Unirii a naţiei române şi crearea României Mari. Pompiliu Marcea a fost un mare erudit, un ilustru intelectual, un Patriot desăvârșit și un Erou al rezistenței prin cultură, jertfă pe Altarul Culturii Neamului Românesc, care s-a angajat cu toată ființa sa în bătălia pentru triumful spiritualității poporului său, un exemplu de luptător aflat mereu în primele linii, neînfricat în apărarea idealurilor scumpe nouă, tuturor. Pompiliu Marcea un nume care a creat istorie! O tragică dispariție care a consternat, lumea literară, lăsând un mare gol, dar și un mesaj: victoria nu se poate obține decât cu prețul unor mari sacrificii. Pompiliu Marcea a fost înhumat la data de 30 martie 1985, în cimitirul Bellu din București, pe Aleea Scriitorilor. Familia, rudele, prietenii etc. nu au crezut nicio clipă că moartea scriitorului a fost una naturală, ci una comandată.
(Va urma)
ION MARCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here