Pompiliu Marcea, 86 de ani de la naştere

284

La 20 octombrie 1928, în vatra Ştefăneştilor, judeţul Gorj, sat legat de cer prin temelii stihiale, se naşte viitorul critic şi istoric literar Pompiliu Marcea, primul născut într-o familie de ţărani. A fi ţăran a însemnat pentru criticul gorjean a fi om cu o morală inconfundabilă, a fi om inteligent şi a vedea ceea ce este profund durabil în existenţă.

Nobleţea stirpei din care provenea, a celor născuţi în Oltenia dinspre munte, nu a fost dezminţită niciodată. Pompiliu Marcea a păstrat din profilul ţăranului de la munte, aristocratica înţelepciune a “vorbelor  în dodii”, răscolitoare precum maximele esopiene, sau cele ale lui Horaţiu. Trăsătura existenţială a oamenilor de la munte este profunzimea, aspiraţia spre esenţial şi durabil, învrednicită în abnegaţie, echilibru şi curaj. Numai aşa a reuşit să facă acel ”salt în intelectualitate”, deloc surprinzător pentru agerimea minţii sale.
Anii copilăriei şi ai adolescenţei sale au fost puternic marcaţi de anii războiului, de seceta ce i-a urmat, de moartea tatălui, adevărate praguri existenţiale depăşite cu o binecunoscută cuminţenie şi aspră luciditate a celor născuţi la sat.
Bucuriile vacanţelor au fost trăite cu emoţie în satul Colibaşi, unde familia şi-a întemeiat rostul, părăsind după nici trei ani de la naşterea viitorului critic literar, satul de obârşie, Ştefăneşti. Sărbătorile tradiţionale, erau aşteptate cu nerăbdare, pentru că ele ilustrează firescul, naturaleţea, pulsaţia neînfrântă a existenţei.
Însemnările sale, locuite de gândul şi fapta nevinovată a copilăriei, vorbesc despre obiceiul păzitului la vie, de ”scalda” şi pescuitul în apele Blahniţei, a căror curgere neîntreruptă a însemnat, poate, în mod profetic, viaţa criticului şi istoricului literar.
Mărturiile celor care l-au cunoscut şi i-au stat în preajmă dezvăluie precocitatea copilului Pompiliu Marcea: la cinci ani citea fluent cărţi şi ziarele vremii iar din clasa a V-a, demn de încrederea învăţătorului Victor Ciudin, putea să predea elevilor din clasele inferioare.
De altfel, chipul dascălului de la Şcoala primară din Colibaşi a rămas printre amintirile dragi vieţii sale, deoarece, prin vocaţie şi dăruire profesională, reuşea să transforme litera cărţii în spirit, reînviind în mintea şcolarului mucenici ai istoriei şi ai culturii române,”legende vii” pe pânza vremii.
După absolvirea a şapte clase în satul său natal a dat examen la Şcoala Normală din Tg-Jiu, unde a reuşit să-şi înscrie primul numele pe lista învigătorilor. Oraşul Tg-Jiu i-a generat un sentiment al ”dezrădăcinării”, acelaşi, de altfel, pentru toţi cei născuţi la sat.
Între anii 1942-1950 îl găsim înscris în analele liceului, ca elev eminent, având ca diriginte pe distinsul profesor Victor Andriţoiu, care i-a fost profesor  de limba şi literatura română . Amintirile acestuia despre normalistul  Pompiliu Marcea nu necesitau eforturi de memorie, deoarece, dincolo de timp, neştearsă de vreme a rămas vocaţia lui literară.
”Fruntea mare, boltită şi ochi pătrunzători ” în care se citea inteligenţa, rostuiau chipul în nemurire a celui însetat de dorinţa de cunoaştere şi setea nemărginită de cultură.
Profesorul său de română i-a intuit vocaţia de exeget, de observator  fin al textului literar. Încă de pe băncile şcolii, profesează un cult al rigorii, al ordinii în gândire, astfel încât nu se întâlneşte în comentariile sale literare ”nici o afirmaţie gratuită, nimic extravagant”.
Fiecare cuvânt era aşezat la locul potrivit încât mă miram cum poate să gândească atât de frumos. Avea o sete nestăvilită de lectură şi dorinţă de cunoaştere. Nu-i plăceau laudele şi adulările.
În acea perioadă  lipsea din programa şcolară Maiorescu, Goga, Arghezi, Blaga, Bacovia şi erau înlocuiţi cu alţii. În anul 1950, Pompiliu Marcea împlinea 22 de ani. Îşi dădea seama că prin radierea celor mai buni scriitori, în literatura română rămâne un gol imens.
De multe ori rămâneam singuri şi odată m-a întrebat de ce nu avem voie să folosim cuvântul ”neam”, când Eminescu a spus:” Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul….”  Încolţea în sufletul lui Pompiliu Marcea atât de talentat un gând protestatar, o revoltă înăbuşită.
A fost un gând care l-a urmărit şi ca student şi mai ales ca profesor universitar”, mărturiseşte fostul său profesor. Încheie cei opt ani de la Şcoala Normala ca şef de promoţie.
În anul 1950, Popiliu Marcea a susţinut  examen de admitere la Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii din Bucureşti, unde a fost afişat primul admis pe listă. Alături de el, au intrat si alţi colegi, fosti elevi ai distinsului profesor Victor Andriţoiu: Ion Diaconescu, Dumitru Săvulescu si Aurelian Popescu iar la Conservator muzicologul Petre Brâncuşi. Aceştia au rămas tot în spaţiul gândirii universitare, desăvârşindu-se ca dascăli, repere ale învăţământului universitar românesc.
Studenţia în ”vremuri de bejenie” pentru spiritul şi litera culturii noastre era o probă de încercare a curajului, a rezistenţei, a verticalităţii morale.
Pompiliu Marcea şi generaţia sa au cunoscut forţa demistificatoare a ideologiei staliniste, care a agresat sistemul de valori, a calomniat în campanii nemiloase creatori de ţinută, ulterior marginalizaţi şi înlocuiţi cu nume necunoscute, anoste, tributare dogmatismului manifestat în epocă. Se ştie, de altfel, că Lucian Blaga va fi dat afară de la Univesitatea din Cluj, George Călinescu va părăsi catedra fiind înlocuit cu Ion  Vitner, iar Maiorescu, Lovinescu, Vladimir Streinu au fost supuşi unor procese de intenţie, în sistem inchiziţional.
O asemenea violentare a sistemului de valori, în care importantă nu era slujirea întru credintă a culturii, ci aservirea unei ideologii, nu a rămas necomentată de criticul Pompiliu Marcea.    Într-un articol publicat în revista Luceafărul  spune: ”Dar dacă ceea ce se tipărea putea să apară mai decent, ceea ce se preda era incredibil: păstrez caiete de notiţe din anii studenţiei şi par pur şi simplu neverosimile, fiind în cea mai mare măsură un fel de pamflete rudimentare îndreptate împotriva marilor curente şi marilor valori.
Violenţa, brutalitatea, limbajul grosier se răsfăţau în amfiteatrele universitare. Rămâneam de atâtea ori stupefiaţi, căci veniserăm din licee cu o altă imagine despre literele româneşti, ştiam pe din afară zeci de poezii de Arghezi, Blaga, Goga, ş.a.”.
Din anul IV, Pompiliu Marcea a avut marea şansă de a fi descoperit de către Tudor Vianu, model de probitate morală şi profesională, de acribie intelectuală şi de erudiţie. Mai întâi ca preparator, apoi asistent al lui Tudor Vianu, Pompiliu Marcea şi-a demonstrat vrednicia proprie, parcurgând toate treptele universitare şi ajungând profesor la Catedra Facultăţii de Literatură a Universităţii din Bucureşti al cărei şef a fost mulţi ani şi prodecan al acesteia.
Între anii 1960 şi 1964, paralel cu munca de la catedră, Pompiliu Marcea, va fi şi directorul Editurii pentru Literatura Universală, deschizând drum operelor clasice interzise de regim, spre cunoaşterea lor deplină.
Devenind un valoros cadru universitar, cu o temeinică pregătire în domeniul literaturii şi cu o bogată experienţă didactică, Pompliu Marcea va desfăşura o bogată activitate, la celebre universităţi europene, contribuind la cunoaşterea valorilor civilizaţiei şi culturii româneşti peste hotare.
Astfel, în anul 1962 va preda, ca lector, limba şi literatura română la Sorbona, pentru ca mai târziu, între anii 1970-1973 să se afle în aceeaşi calitate la Universităţile din Koln, Bonn, Aachen şi  Dusseldorf.  Un intelectual patriot, animat de un exemplar simţ al datoriei şi căruia descendenţa ţărănească, din vechii panduri ai Gorjului oltean, îi transmisese o atitudine ostilă faţă de nedreptate, de compromisuri.
Codul deontologic al lui Pompiliu Marcea se bazează pe afirmarea măsurii, echilibrului, a adevărului, pe care îl considera sine qua non în perceperea axiologică a unei culturi.
Mulţi dintre editorii operelor fundamentale ale culturii noastre pot îmbrăca ”cămaşa dureroasă a morţii”, deoarece , spune Pompiliu Marcea, dintr-o mare iubire s-au dăruit spiritului, trecând în rândul celor santificaţi. Acestia şi-au  primejduit viaţa mărturisind adevărul şi recunoscându-l ca adevăr.
În numele lui, şi-a rostuit viaţa şi Pompiliu Marcea, care ar fi putut rosti o celebră frază a lui Brice Parain:” Dacă vrei să fi liber, trebuie să  şti să plăteşti. Dacă vrei să fii liber, trebuie să nu-ţi fie frică de moarte”.
Într-o lume degradată moral, Pompiliu Marcea a rostuit adevăruri şi pentru asta a îmbrăcat cămaşa morţii.
Pompiliu Marcea nu s-a temut nici de vremuri şi nici de oameni, pe care i-a înfruntat cu demnitate, ci de absenţa spiritului în univers, care a declanşat marea tragedie a zilelor noastre.
În memoria sa, pentru tot ce a întreprins pe tărâmul literelor româneşti, în ziua de 21 mai 2014, autorităţile locale au acordat profesorului universitar doctor Pompiliu Marcea, critic şi istoric literar, scriitor şi publicist, Titlul de “Cetăţean de Onoare” Post-mortem, al municipiului Tg-Jiu, semn al recunoaşterii şi preţuirii pentru întreaga activitate, de peste 30 de ani, depusă în slujba şi dezvoltarea învăţământului universitar românesc, precum şi a scrierilor sale rămase în Templul culturii neamului românesc.
Totodată începând cu data de  20 octombrie 2014 va avea loc prima ediţie a “Zilelor Pompiliu Marcea”, ediţie care este organizată de către Şcoala Gimnazială “Pompiliu Marcea” din municipiul Târgu-Jiu, activitate culturală ce se v-a desfaşura anual cu ocazia zilei de naştere a scriitorului gorjean  prin grija conducerii şcolii.
Această hotărâre a fost luată la data de 27 martie 2014 cu ocazia dezvelirii bustului, bust donat şcolii de către nepoţii si fraţii scriitorului.
Este atât de frumos că gorjenii nu-şi uită fii plecaţi, tot aşa cum nici aceştia din urmă nu-şi pot uita locurile din care au pornit pe drumurile vieţii.
Era un tânăr simpatic, al cărui chip luminos emana seriozitate, nobleţe sufletească, dragoste şi dăruire, multă înţelegere faţă de colegi şi elevii mai mici, pe care, de multe ori, le acorda un sprijin substanţial în pregătirea  lecţiilor şi rezolvarea unor probleme personale. Prodigioasa lui inteligenţă şi dragostea pasională faţă de limba şi literatura română i-au călăuzit paşii spre Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o, cu rezultate remarcabile, fiind şef de promoţie pe parcursul tuturor anilor de studiu.
Ca urmare este remarcat de iluştri săi profesori,  care-l reţin să predea in cadrul Universităţii, parcurgând toate treptele carierei universitare până la gradul de profesor universitar, carieră derulată cu strălucire până la sfârşitul prea timpuriu al vieţii sale, atât de rodnice pentru istoria şi critica literară.
A fost şi va rămâne, aşadar, un valoros critic şi istoric literar, ale cărui studii şi cărţi dedicate clasicilor literaturii române, constituie un adevărat reper şi un izvor de cultură şi inspiraţie, pentru toţi cei ce-şi orientează cariera spre acest domeniu.
A sfârşit în mod tragic , dubios, înecat în apa neprietenoasă a lacului Herăstrău, probabil pentru prestigioasa sa verticalitate morală şi profesională, ce nu era potrivită acestor vremuri, care nu se potrivea cu talerele slugărniciei comuniste.
Coleg de clasă cu Pompiliu Marcea, a fost şi marele muzicolog  Petre Brâncuşi, care ilustrează, de asemenea, faima şi prestigiul de necontestat al Şcolii Normale din Tg – Jiu spune într-un articol profesorul Nicolae Dragotă.
Pompiliu Marcea se stinge din viaţă prematur şi suspect la data de 27 martie 1985, la vârsta de 56 de ani, vârstă la care spunea că va crea si reda literaturii române noi capodopere literare.
Ion Marcea nepotul scriitorului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here