Aceeaşi atitudine dură a luat în cadrul aceleiaşi reviste la apariţia romanului ”Delirul” de Marin Preda, în anul 1975.
Constantin Preda într-un articol ce se intitulează ”Misterioasa moarte a lui Marin Preda spune: ”Elena Ceauşescu a hotărât ca întreaga cercetare, la faţa locului, să se desfăşoare în secret, sporind nota de mister şi făcând ca dispariţia autorului ”Moromeţilor” să fie una suspectă, la fel ca şi morţile scriitorilor Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Pompiliu Marcea, Marin Sorescu,Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Ion Lotreanu, Gabriela Negreanu, Ion Stratan”.
Pompiliu Marcea mi-a spus ca a scris şi un roman ”Pacient în Galapagos”, dar cenzura a condiţionat publicarea lui de renunţarea la cca 50-60 de pagini care vizau regimul de atunci şi în care nu era elogiat ”Geniul Carpaţilor”. A refuzat categoric acest compromis şi mi-a spus că o să se schimbe regimul, n-o să mai dureze mult şi-l va putea publica, dacă nu are destui prieteni şi cunoştinţe în străinătate pentru a fi publicat în afara ţării.
Cu trei zile înainte de deces l-am vizitat pe unchiul meu împreună cu soţia la Bucureşti. Am stat la masă şi am discutat câteva ore şi mi-a dezvăluit proiectele pe care le avea pentru viitor. Mi – a spus că a scăpat de griji, Corina, este studentă în anul II la medicină, că este la vârsta la care poate să creeze noi capodopere ale culturii române în mod special criticii şi istoriei literare.
Eu atunci l-am întrebat: ”Unchiule dar despre dumneata nu scrie nimeni”? iar el mi-a răspuns: ”O să vină vremea când cineva se va apleca şi asupra mea şi a ceea a ce am scris deoarece, eu am scris documentat şi indiferent ce regimuri şi ce vremuri vor veni, nimeni, nu-mi va putea contesta ceea a ce am scris”.
În data de 27 martie 1985, unchiul meu care trebuia să fie la universitate, la cursuri, este găsit mort la orele 11,20, la vârsta de 56 de ani, plutind în apa lacului Herăstrău cu lovituri la cap şi tăieturi în podul palmei. Astfel, se pune capăt tuturor dorinţelor şi speranţelor, proiectelor de viitor pe care vroia să le ducă la bun sfârşit.
Fănuş Neagu care îi era un apropiat scria: ”Mi-a fost un bun prieten. Ne întâlneam rar şi totdeauna bucuroşi. Ne respectam. Moartea lui stranie mă nelinişteşte şi acum – a fost o moarte naturală sau una comandată? Înclin spre a doua formulă a frazei. Profesorul Marcea era un om de o cultură rară, de o înţelegere perfectă şi de o iubire fără de seamă pentru Eminescu şi neamul românesc. Nu vreau să cred – şi mă bântuie îndoiala – că Profesorul a fost înjunghiat de duşmanii celui mai mare poet al nostru. Profesorul Marcea este prezent mereu în neliniştile mele. Va trebui să sădesc un brad în amintirea lui. Şi o voi face. Cu dragoste, cu uimire şi bunăvoinţă”.
Despre Fănuş Neagu, profesorul scria într-o însemnare: ”Fănuş Neagu, pe care l-am dus cu maşina până la Casa Scântei (ori către, unde se afla) îmi zice o vorbă: ”Pe chestia asta te bag în ”Cartea cu prieteni” deşi cartea asta va ieşi o ciorbă fără măruntaie. Îi zic: Dragă F, atunci prefer anonimatul sublim. A rîs”.
Pompiliu Marcea a scris şi un scenariu de film, şi a desfăşurat o bogată activitate în cadrul Societăţii de Ştiinţe Filologice şi a avut o contribuţie însemnată la perfecţionarea profesorilor de limba şi literatura română la nivel naţional, susţinând interesante prelegeri în faţa lor, la cursurile pentru obţinerea definitivatului şi a gradelor didactice, a participat activ la schimburile de experienţă cu colegii din alte centre universitare şi din institutele de cercetare ale Academiei Române.
Concomitent cu activitatea la catedră, unchiul meu a desfăşurat o bogată activitate editorială, fiind un neobosit propagator al valorilor literaturii române în masele largi, publicând peste 2500 de articole în presa vremii, precum şi emisiuni la Radio şi Televiziunea Română.
A alcătuit manuale şi culegeri de texte necenzurate însoţite de prefeţe şi de aparatul critic necesar profesorilor, elevilor şi studenţilor.
Pompiliu Marcea a fost un mare Român, un mare Om, un mare Patriot , un Erou, care s-a angajat cu toată fiinţa sa în bătălia pentru triumful spiritualităţii româneşti, un exemplu de luptător aflat mereu în primele linii, neînfricat în apărarea idealurilor scumpe nouă, tuturor.
O tragică dispariţie care a consternat, lumea literară, lăsând un mare gol, dar şi un mesaj: victoria nu se poate obţine decât cu preţul unor mari sacrificii.
Pompiliu Marcea a fost înhumat la data de 30 martie 1985, în cimitirul Bellu din Bucureşti, pe Aleea Scriitorilor.
În toamna anului 1994 am luat legătura cu domnul profesor Velican Eugen, directorul Colegiului Naţional ”Spiru Haret”, căruia îi mulţumesc şi pe această cale, şi i-am spus că aş vrea să facem nişte acţiuni, să facem ceva în memoria lui pentru că, în martie 1995, se împlineau 10 ani de la moartea scriitorului, Pompiliu Marcea. Dumnealui a fost de acord (cu toate că mi-a spus că nu l-a cunoscut personal, deoarece a făcut facultatea la Universitatea din Timişoara, dar student fiind a auzit că era foarte apreciat de cadrele universitare de la Facultatea de Filologie, dânsul la acea vreme neştiind că Pompiliu Marcea este gorjean) şi a zis că o să organizăm un program de manifestări. Văzând că dânsul este de acord am luat legătura cu mătuşa mea la Bucureşti, Florentina Marcea şi i-am spus despre acţiunile ce vreau să le organizez. Atunci ea mi-a spus să mai aştept puţin că vrea să meargă la Parlamentul României, să ia legătura cu parlamentarii care i-au fost colegi şi studenţi dar şi cu parlamentarii de Gorj.
M-a sunat şi mi-a spus că a rezolvat problema în sensul că, in luna martie va avea loc un Simpozion Naţional Pompiliu Marcea, organizat la Tg-Jiu şi comuna Scoarţa, urmând ca eu să mă prezint la cabinetul deputatului de Gorj , domnul Nicolae Mischie pentru a stabili calendarul manifestărilor.
M-am prezentat la cabinet şi acolo erau prezenţi domnii prof. Cornelius Popescu, inspector general adjunct la Inspectoratul Şcolar General Gorj ulterior devenind mulţi ani vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj şi domnul profesor Viorel Gârbaciu, directorul culturii gorjene. S-au pus la punct toate detaliile şi acţiunile care trebuiau să aibă loc şi s-a întocmit un program cu sarcinile ce revin fiecăruia dintre noi.
Prima acţiune a presupus deplasarea acestei echipe la mine acasă, respectiv casa părintească a scriitorului, manifestările urmând să se încheie la Colibaşi.
Astfel, în datele de 24 şi 25 martie 1995, la 10 ani, de la decesul unchiului meu s-au desfăşurat lucrările simpozionului. Dimineaţa la ora 9, la Şcoala Normală, a avut loc o slujbă de pomenire oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu părintele Argintaru, coleg de Şcoală Normală cu scriitorul, după care s-a mers în amfiteatrul şcolii unde reprezentanţii instituţiilor, autorităţilor şi celelalte personalităţi de la nivelul judeţului au ţinut alocuţiuni.
După terminarea acestora s-a trecut la dezvelirea plăcii memoriale care a fost montată pe peretele de la intrare în amfiteatrului Colegiului Naţional Spiru Haret şi pe care scrie: ” POMPILIU MARCEA 1928-1985 Elev stălucit al acestei şcoli, şeful promoţiei 1950, profesor universitar, publicist, critic şi istoric literar de prestigiu”. Amfiteatrul Colegiului Naţional Spiru Haret a fost denumit ”Pompiliu Marcea”, denumire ce a fost aprobată de consiliul de administraţie al colegiului, în unanimitate.
Cu acelaşi prilej, eu am donat un tablou care-l înfăţişa pe unchiul meu Pompiliu Marcea, tablou ce a fost montat deasupra uşii amfiteatrului. Vreau să mulţumesc, pe această cale domnului profesor Gheorghe Gorun, directorul colegiului, pentru implicarea sa în păstrarea memoriei scriitorului.
Revenind asupra manifestărilor din 1995, menţionez şi întâlnirea organizată la Muzeul Judeţean Gorj. Aici a fost prezentată o expoziţie de fotografie şi lucrările scrise de Pompiliu Marcea şi au ţinut alocuţiuni personalităţile culturale şi universitare venite de la Bucureşti şi alte centre universitare. În ultima zi, manifestările au continuat la Scoarţa unde au luat cuvântul autorităţile locale, cadre didactice din comună şi alţi invitaţi.
Cu acest prilej, clădirii unde îşi desfăşoară activitatea căminul cultural şi biblioteca din comuna Scoarţa, i sa acordat numele de “Pompiliu Marcea”. Tot atunci Consiliul Local al Comunei Scoarţa a hotărât acordarea Titlului de Cetăţean de Onoare lui Pompiliu Marcea.
De aici ne-am deplasat la şcoala din Colibaşi unde s-a vizitat clasa unde a învăţat, s-au vizualizat foile matricole pe cei 7 ani, iar la final pe treptele şcolii au luat cuvântul mai mulţi invitaţi.
Precizez că aici ne aşteptau o mulţime de oameni veniţi din toate satele din împrejur. De la şcoală s-a trecut la Biserică, unde un sobor de preoţi au oficiat o slubă de pomenire în memoria lui şi s-au împărţit pachete. De asemenea s-au spus cîteva cuvinte de către invitaţi. Încheierea manifestărilor a avut loc la casa părintească, cu o slujbă de pomenire, s-au rostit alocuţiuni şi s-a dezvelit o placă memorială pe care stă scris: ”Aici a copilărit POMPILIU MARCEA 1928-1985 Profesor al Universităţii Bucureştene, publicist şi critic literar”. În final a avut loc o masă în memoria lui Pompiliu Marcea. La manifestările de acasă a participat şi fostul senatorul Victor Surdu, bun prieten cu poetul Nicolae Dragoş, după care venise să-l ia la Bucureşti.
Mai menţionez că, soţia scriitorului, Florentina Marcea a participat la toate acţiunile organizate în cadrul simpozionului, evocând personalitatea soţului său. Tot atunci s-au pus bazele Fundaţiei Culturale ” Pompiliu Marcea”. După acest eveniment unic s-a aşternut uitarea.
Pe parcursul anilor următori, văzând că trece timpul, şi nu se mai întâmplă nimic, nici măcar, cineva să scrie ceva, am reluat demersurile pe cont propriu pe lângă autorităţile şi instituţiile de cultură şi după 3 ani, adică în octombrie 1998, când unchiul meu ar fi împlinit 70 de ani, a avut loc, la sala Maură din cadrul Prefecturii Gorj, un simpozion unde s-au susţinut alocuţiuni de către invitaţii din judeţ şi din ţară.
Ion Marcea – nepotul scriitorului
