POMPILIU MARCEA 1928-1985 UN PROFESOR INTEGRU

100

pompiliu marceaLa data de 27 martie 2011, se împlinesc 26 de ani de la moartea profesorului universitar doctor, critic şi istoric literar Pompiliu Marcea.Pompiliu Marcea s-a născut la data de 20 octombrie 1928, într-o familie de ţărani, fiind primul dintre cei trei copii ai lui Maria şi Ion Marcea. A urmat cursurile primare şi gimnaziale a primilor 7 ani la şcoală din satul său natal Colibaşi.

Aici a avut parte de dascăli minunaţi familia Maria şi Victor Ciudin care i-au remarcat calităţile intelectuale, fiind numai premiant, în mod special cele literare, care i-au şi propus să se îndrepte către şcoala normală. După aceea a urmat cursurile Şcolii Normale din Târgu – Jiu. A fost un elev eminent, pe parcursul celor 8 ani de şcoală, aşa cum spunea dirigintele sau Victor Andriţoiu. A intrat primul la examenul de admitere şi a terminat şef de promoţie. În vara anului 1950, se înscrie la examen, la Universitatea din Bucureşti unde intră primul şi termină facultatea tot ca şef de promoţie. În această perioadă este remarcat de marele nostru critic literar Tudor Vianu, pe care din anul IV îl ia ca preparator. Aşadar rămâne în cadrul universităţii şi urcă toate treptele carierei universitare până la titlul de profesor. În anul 1968 îşi ia doctoratul cu o teză despre loan Slavici şi a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. Concomitent cu munca la catedră a scris o serie de cărţi care au întregit valoarea culturii şi literaturii române, în mod special pe cel al criticii şi istoriei literare. A reprezentat mai mulţi ani România, în mari universităţi din Europa cum ar fi Universitatea Sorbona din Paris şi Universităţile din Bonn, Koln, Achen şi Dusseldorf ca profesor de limba si literatura română.

Iată ce spune într-un articol Alexandru Hanţă intitulat “Un profesor integru“: “ Mărturisesc că îmi este deosebit de greu să vorbesc despre Pompiliu Marcea la timpul trecut. Omul de cultură a rămas o prezenţă activă şi multilaterală, interesată de realităţile vieţii noastre universitare şi literar-artistice până în ultimele clipe ale existenţei sale. În preziua morţii sale, a participat la o dezbatere privitoare la raporturile dintre istoria şi critica literară, dezbatere organizată de Catedra de Literatură a Universităţii – din care făcea parte în calitate de profesor – problema discutată răspunzând unora dintre preocupările sale constante referitoare la posibilitatea valorificării noilor achiziţii ale criticii moderne în cercetarea istorică şi evolutivă a fenomenului literar naţional şi universal. Înzestrat cu o solidă pregătire filologică (a absolvit facultatea ca şef de promoţie şi a obţinut într-un mod remarcabil titlul de doctor), a parcurs toate treptele ierarhiei universitare preparator, asistent, lector, conferenţiar, profesor -, în toate aceste etape ale formării personalităţii sale impresionând prin marea sa capacitate de muncă, fermitatea convingerilor, echilibrul atitudinilor, spiritul iscoditor-analitic, respectul pentru marile reuşite ale scrisului nostru. Avea o profundă admiraţie pentru T. Maiorescu, N. Iorga, G. Călinescu şi Tudor Vianu şi, în lumina exemplului lor, încerca să contribuie la promovarea unor puncte de vedere noi, personale, în interpretarea moştenirii noastre clasice şi a operelor literare contemporane. Era interesat de realizările care exprimă caracterul militant – patriotic al spiritualităţii noastre, mişcarea ideilor şi eforturile de înscriere la circuitul universal al culturii române. Conducând ani de zile seminarii de analiză de texte literare, meditând îndelung asupra valorilor noastre reprezentative, ştia că marile sinteze nu pot fi clădite decât pe temelia unei profunde şi probe, investigări a amănuntelor. Dispreţuia veleitarismul, improvizaţia agresivă, snobismul modelor, istoricul si criticul literar justificându-şi concluziile şi întemeindu-şi opţiunile pe baza observării atente a evoluţiei organice, originale, a literaturii noastre şi a desprinderii sensurilor estetice şi etice pe care aceasta le evidenţiază. Ideea gratuităţii actului literar i se părea absurdă, total inadecvată specificului literaturii române, o abatere de la mersul ei firesc şi o abandonare a nobilelor îndemnuri mobilizatoare pe care le exprima opera paşoptiştilor, a lui Alecsandri, Eminescu, Caragiale, Slavici, Macedonski, Pomiliu Eliade, Iorga, Arghezi, Sadoveanu, Zaharia Stancu s.a., asupra cărora Pompiliu Marcea s-a aplecat cu pietate, dar şi cu un remarcabil simţ al selecţiei. Suferea enorm şi reacţiona violent în faţa reproducerii trunchiate a textelor clasice, respingând tot ceea ce împieta asupra reconstituirii armonioase şi reale a trecutului nostru cultural – artistic. Activitatea universitară i-a dat posibilitatea să deprindă rigoarea documentării şi exigenţa faţă de sine şi de alţii, modalităţile comparatiste, studierea direcţiilor şi a temelor, a mijloacelor de realizare artistică şi în acelaşi timp i-a trezit interesul pentru cercetarea monografică, exhaustivă, pentru critica criticii şi examenul aprofundat al surselor. Sintagma “lecturi fidele “, utilizată ca titlu al unuia dintre volumele sale, exprima, prin implicaţiile sale polemice, primordialitatea pe care o acorda Pompiliu Marcea textului, credinţa că actul critic, trebuie să fie subordonat descifrării adevărurilor estetice şi etice ale operelor. Criticul şi istoricul literar observă că, în raport cu evoluţia gândirii şi sensibilităţii, operele degajă în momente istorice diferite concluzii diferite, noile metodologii de “ lectură” şi de „ refacere ‘’ a universului lor de sentimente, gânduri şi atitudini, justificându-se numai în măsura în care pornesc de la text şi valorifică pluralitatea înţelesurilor general-umane ale acestuia. (Va urma)

I.Marcea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here