Pompierii şi-au deschis porţile pentru elevi

507

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Lt. col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj şi-a deschis, săptămâna aceasta, porţile pentru elevii interesaţi să afle mai multe informaţii despre ce presupune mai exact meseria de pompier.

Zeci de elevi de la unităţi de învăţământ din municipiul Târgu-Jiu şi localităţile limitrofe au trecut zilele acestea pe la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, în cadrul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. În cursul acestor vizite, elevii au putut vedea tehnica din dotarea ISU Gorj şi au asistat la diverse exerciţii demonstrative. „Pe tot parcursul acestei săptămâni, porţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj au fost deschise pentru elevii de la unităţile de învăţământ din Târgu-Jiu şi localităţile limitrofe, în cadrul programului „Şcoala Altfel”. Au fost organizate prezentări de tehnică de intervenţie, demonstraţii de stingere a unui scoala altfel 2incendiu şi de salvări de la înălţime, dar şi alte exerciţii demonstrative. Astfel de activităţi s-au desfăşurat la toate subunităţile ISU Gorj”, a precizat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Pe lângă aceste activităţi, pompierii gorjeni s-au deplasat în cursul acestei săptămâni la mai multe unităţi de învăţământ pentru a discuta cu elevii şi a le prezenta acestora aspecte legate de activitatea pompierilor, dar şi pentru a le oferi recomandări preventive legate de modul în care trebuie să reacţioneze într-o situaţie de urgenţă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here