Pompierii Minprest amenință cu grevă! Salariații, plătiți cu minim pe economie

4560

250 de pompieri din cadrul Minprest Serv, care prestează în Serviciul Prevenire și Stingerea Incendiilor ce deservește carierele CEO, sunt extrem de revoltați în legătură cu situația salarială în care se află. Acești angajați sunt încadrați cu minimum pe economie dar nu li se pot majora salariile din cauza tarifării, slab plătite, a serviciilor societății către CEO. În unitate s-a semnat, vineri, noul Contract Colectiv de Muncă iar angajații așteaptă, de anul viitor, măriri salariale care nu se pot face dacă compania nu plătește așa cum trebuie. Pompierii sunt plătiți la fel ca femeile de serviciu ale unității, precum cei necalificați.

De la începutul lunii viitoare, pompierii Minprest ar putea să nu mai înceapă lucrul, mai ales că această categorie de salariați au salarii extrem de mici. Practic, pompierii sunt plătiți ca personalul necalificat, deși ei prestează în calitate de muncitori calificați în carierele CEO, cu răspundere și multe riscuri.
,,Suntem nemulțumiți, urmare a salariului minim… Nu avem niciun spor, absolut nimic. Suntem plătiți ca muncitori necalificați. Noi așteptăm să vedem ce spune conducerea dar luăm în calcul să oprim lucrul, la începutul lunii ianuarie. Serviciul Pompieri de la Roșiuța are 25 de persoane. Am ajutat atât în carieră, cât și în afara ei, dar nu se poate cu așa putini bani! Avem familii acasă, copii, rate… Conducerea unității ar trebui să ne prezinte, prin organizația sindicală, ce profit am avut în așa fel încât să ni se dea și nouă ce merităm”, a declarat un pompier de la Cariera Roșiuța.
Părerea angajatului de la unitatea din Motru este susținută și de colegii de la Cariera Roșia.
,,Avem salariul minim pe economie, fără bonuri, fără sporuri. Ne supunem la riscuri tot timpul. Am avut incendii de vegetație toată vara și altele, grave în carieră, dar nu suntem luați în considerare și la salarizare pentru ceea ce facem. Intenționăm ca de la 1 ianuarie să întrerupem lucrul. Suntem plătiți ca necalificații deși noi facem o muncă calificată.
Conducerea unității trebuie să regleze această problemă, să ne acorde bonuri și o creștere salarială. Suntem de râsul Minprestului. Și paznicii din carieră sunt mai bine plătiți ca noi. Facem grevă, nu se mai poate așa ceva!”, a declarat și un pompier de la Roșia. De sărbători, pompierii vor fi la lucru și de Crăciun și de Anul Nou, lucrând în ture. Liderul Sindicatului Liber Alfa Minprest, Cosmin Bivolaru, susține doleanțele pompierilor din unitate care, ani de-a rândul, au câștigat primele poziții pe podium la concursurile de profil și chiar pozitia a treia la nivel național. ,,Pompierii sunt bine calificați, au câștigat concursuri în care au demonstrat că sunt bine instruiți dar, din păcate, au ajuns să muncească pe minim pe economie ca și necalificați. Fac apel la conducerea companiei, să își îndrepte atenția și spre această categorie de personal, greu încercată, care muncește pe un salariu extrem de mic”, a declarat Cosmin Bivolaru, liderul sindicatului majoritar de la Minprest.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here