VIDEO: Pompierii au reuşit să salveze o lebădă prinsă în plasa unui pescar

1006

Pompierii gorjeni au reuşit, astăzi, să salveze o lebădă, care se afla captivă în plasa unui pescar, în râul Jiu.

„Dai la pește și prinzi o lebădă…Un domn a apelat astăzi, pe înserat, numărul unic pentru apeluri de urgență 112, semnalând faptul că în plasa pe care o aruncase în râul Jiu, sperând că va prinde câțiva peștișori, a prins o…lebădă. Unii și-ar zice acum: 《Așa și? Nu e vorba despre un om! Nu are rost să consumi atâtea resurse, să te dai peste cap doar pentru că moare o lebădă!》. Noi am zis altfel: Orice viață merită salvată! Așa că la locul cu pricina, în aceeași goană ca la orice altă intervenție, s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu. Băieții au lansat la apă o barcă pneumatică și au salvat lebădă care era prinsă în plasa pescarului. Seară cu happy end! Pescarul era parcă cel mai fericit pentru că se simțea vinovat dacă din cauza lui murea o asemenea frumusețe. Noi suntem bucuroși pentru că am salvat-o, iar trecătorii care s-au adunat sunt fericiți pentru că o să poată admira lebădă și de acum încolo, când se vor relaxa la o plimbare prin parc”, scriu reprezentanţii ISU Gorj, pe pagina de Facebook a instituţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here