Pomenirea Sfântului Antonie cel Mare – ,,Dă-ţi seama că trebuie să te arăţi oamenilor neîncetat, dar prin purtarea cea bună şi prin fapte”!

1278

În anul acesta, în Duminica a 29-a după Rusalii, deci, în data de 17 ianuarie, Biserica noastră face pomenirea Sfântului Antonie cel Mare (251-356), numit şi «părintele monahilor», unul dintre cei mai cunoscuţi asceți, considerat a fi începătorul vieții călugărești, deci, considerat de tradiția monastică drept întemeietor al monahismului. Sfântul Antonie cel Mare era ca un doctor dat Egiptului de către Preamilostivul Dumnezeu, căci, cine se ducea mâhnit la dânsul, se întorcea bucurându-se, cel care venea la dânsul plângând pe cei morţi, părăsea îndată plânsul, iar, cel care venea mâniat, se schimba îndată în prietenie şi în iubire de aproapele!
Ca un înţelept care excelează prin credinţă înţeleaptă, Sfântului Antonie cel Mare ne oferă cugetări duhovniceşti de o mare profunzime:
,,Iubeşte smerenia; ea îţi va acoperi toate păcatele tale”!
,,Cei ce nu pun preţ pe cele lumeşti au osteneală foarte puţină, iar după moarte dobândesc de la Dumnezeu odihnă veşnică”!
,,Vor veni astfel de timpuri, când lumea va fi toată cuprinsă de nebunie, aşa încât nebunii îi vor considera nebuni pe cei întregi la minte, iar pe ei înşişi raţionali”!
,,Viaţa şi moartea depind de aproapele. Într-adevăr, dacă am câştigat pe fratele, am câştigat pe Dumnezeu. Dar dacă am supărat pe fratele nostru, păcătuim faţă de Hristos”!
,,Dă-ţi seama că trebuie să te arăţi oamenilor neîncetat, dar prin purtarea cea bună şi prin fapte. Căci şi bolnavii află şi cunosc pe doctorii binefăcători şi izbăvitori, nu din vorbe, ci din fapte”!
,,Mintea vede toate, chiar şi pe cele din Ceruri. Şi nimic nu o întunecă fără numai păcatul. Prin urmare, celui curat nimic nu-i este neînţeles, iar cuvântului său nimic nu-i este cu neputinţă de exprimat”!
,,Cartea mea, filosofule, este firea celor făcute şi, ori de câte ori doresc, pot să citesc în cele făcute de Dumnezeu”!
,,Începutul păcatului e pofta, al mântuirii e dragostea”!
,,Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”!
,,Celui ce nu ştie să deosebească binele de rău, nu-i este îngăduit de-a judeca pe cei buni sau pe cei răi. Căci bun este omul care cunoaşte pe Dumnezeu”!
În încheiere, vă prezentăm cinci învățături pilduitoare ale Sfântului Antonie cel Mare, extrase din «Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii I, Sfântul Antonie cel Mare –

fbt

Învăţături despre viaţa morală a oamenilor şi despre buna purtare», ca nişte îndemnuri și cuvinte valabile mereu:
1. ,,Când vei socoti câştigarea banilor şi multul lor folos ca pe o amăgire vremelnică, vei cunoaste că petrecerea cea virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu e altceva decât bogăţia. Gândindu-te la aceasta cu încredinţare şi cu ţinere de minte, nu vei suspina, nu vei plânge, nu vei învinui pe nimeni şi pentru toate vei mulţumi lui Dumnezeu”!
2. ,,Cel bogat şi de neam ales, dar fără îndrumarea duhovnicească şi fără curăţia vieţii, nefericit este în ochii care cugetă drept, precum fericit este săracul şi robul după soartă, dar împodobit cu învăţătură şi virtute. Căci după cum străinii rătăcesc drumurile aşa şi cei ce nu grijesc de viaţa cea virtuoasă, se rătăcesc şi se pierd, amăgindu-se de poftă”!
3. ,,Cu cât cineva are viaţa mai măsurată cu atât e mai fericit. Căci nu se grijeşte de multe: de slujitori, de lucrători, de pământuri şi de avuţia dobitoacelor. Căci ţintuindu-ne de acestea ne vom îneca în greutăţile legate de ele şi vom învinui pe Dumnezeu. Iată cum din pofta noastră cea de voie se adapă moartea şi cum rătăcim în întunericul unei vieţi cu păcate, necunoscându-ne pe noi înşine”!
4. ,,Când primeşti închipuirea vreunei plăceri, păzeşte-te ca să nu fii răpit îndată de ea, ci, ridicându-te o clipă mai presus de aceasta, adu-ţi aminte de moarte şi gândeşte-te că e mai bine să te ştii că ai biruit această amăgire a plăcerii”!
5. ,,Fă bine celui ce te nedreptăţeşte şi-ţi vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grăi de rău pe vrăjmaşul tău către nimeni. Deprinde-te cu dragostea, cu neprihănirea, cu răbdarea, cu înfrânarea şi cu cele asemenea. Căci aceasta este cunoştinţa de Dumnezeu: să-I urmezi Lui cu smerită cugetare şi printr-unele ca acestea”!
Preot Antonie FĂINIŞI, Parohia Strâmba-Jiu, Turceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here