Reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) au anunțat, la finalul săptămânii trecute, că în noaptea de sâmbătă spre duminică, valoarea termică cea mai scăzută din ţară s-a înregistrat în judeţul Gorj, la staţia meteo Apa Neagră, de minus 16,9 grade Celsius. Gerul a pus, de fapt, stăpânire pe România, în noaptea de sâmbătă spre duminică. În București au fost -15 grade spre dimineață, chiar și mai frig în alte regiuni ale țării. Meteorologii au înregistrat temperaturile minime ale acestui sezon iar vremea nu se va schimba prea mult în următoarea perioadă. S-au înregistrat -15 grade în București, – 12 grade în Brașov, Ploiești, Buzău, Temperatura din Capitală s-a menținut la acest nivel chiar și la ora 8.00, în dimineața de duminică. Frig a fost însă la Negrești, Bacău și la Băile Herculane, în Banat – unde la ora 8.00 dimineața se înregistrau -16 grade.
A.STOICA