Sărbătorile Pascale nu vor fi simţite cu adevărat de cei care vor fi la datorie în zilele de Paşte şi în noaptea de Înviere. Aceste categorii „defavorizate” sunt poliţiştii şi jandarmii, care vor fi pe stradă şi în locaţiile aglomerate pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă civică.
Oamenii legii se vor preocupa atât în zilele până la Paşte, cât şi în noaptea de Înviere, de păstrarea ordinii şi prevenirea unor incidente datorită aglomeraţiei. Intervalul 21 – 25 aprilie va fi unul greu pentru cadrele Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) „Tudor Vladimirescu” şi pentru cei de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, urmând ca aceştia să formeze dispozitive mixte de ordine şi linişte publică în zona lăcaşelor de cult şi în alte zone aglomerate, în vederea preîntâmpinării producerii evenimentelor negative.
La sediul IPJ, în intervalul 23 – 25 aprilie, continuitatea conducerii în IPJ Gorj se va executa de către personalul cu funcţii de conducere din unitate între orele 8:00 – 13:00, iar dacă va fi nevoie, se va întoarce de la domiciliu pentru a acţiona în cazul producerii unui eveniment.
„IPJ Gorj va amplifica relaţiile de colaborare şi cooperare cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, pentru creşterea capacităţii de acţiune. Pe linia de ordine publică se va acţiona pentru combaterea infracţionalităţii, a violenţelor, iar cei de la Rutieră vor sta pe principalele artere judeţene din zonele turistice dar şi din aglomeraţiile urbane pentru fluidizarea traficului, combaterea excesului de viteză şi prevenirea accidentelor rutiere”, a declarat Viorel Caragea, şeful IPJ Gorj.
La biserici şi în magazine, jandarmii
Pe lângă poliţişti, lăcaşurile de cult vor fi supravegheate şi de jandarmii gorjeni în perioada de referinţă. „Ne aşteptăm ca Mănăstirile Tismana, Cămărăşească, Lainici, Polovragi şi bisericile din municipiul Târgu-Jiu să fie luate cu asalt de către credincioşi în perioada Sărbătorilor de Paşte. Noi vom fi la datorie şi vom combate sau stopa orice incident”, au spus reprezentanţii IJJ „Tudor Vladimirescu” Gorj.
Marile magazine, supermarket-urile şi cele două hypermarket-uri din Târgu-Jiu vor fi atent supravegheate, gorjenii aprovizionându-se în număr mare pentru masa de Paşti prin cumpărarea produselor specifice din unităţile alimentare şi nealimentare din oraşul reşedinţă de judeţ. Tot jandarmii vor intensifica patrularea în localităţile rurale ale judeţului, cât şi în apropierea discotecilor, barurilor şi a parcurilor.
Izabella Molnar