Polițiștii locali din Bumbești-Jiu, puși să adune semnături pentru barierele de pe aleea dintre blocuri

759

Autoritățile locale au deschis barierele metalice amplasate pompieristic pe aleea dintre cele două blocuri din Bumbești-Jiu, după ce Gorjeanul a sesizat că măsura este absurdă și încalcă legea, cetățenii nefiind consultați în legătură cu obstacolul pus pe artera prevăzută cu semne rutiere. Primarul Bobaru nu a renunțat însă la barierele pe care a declarat că le-a proiectat personal și a trimis în zonă, după semnături de la locatari, polițiștii locali din oraș.
Vă reamintim însă că, primarul a declarat, la finalul săptămânii trecute, că poliția locală nu are personal suficient pentru a supraveghea șoferii care intră cu mașinile pe alee și nici pentru a-i amenda pe respectivii, dar dovedește acum că are polițiști suficienți pentru a-i trimite în teren să adune semnături pe bază de tabel. O parte a locatarilor au refuzat să semneze tabelele primăriei, iar aceștia și-au făcut, la rândul lor, propriile liste și adună semnături de la locatarii care nu vor barierele pe alee.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here