Polițiștii de la Transporturi, în acțiunea „Crime Prevention Week RAW”

84

Oamenii legii, din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Gorj, au acționat, în perioada 7 – 8 aprilie 2025, pentru prevenirea și combaterea criminalității în transportul feroviar, în cadrul acțiunii „Crime Prevention Week RAW”, desfășurată la nivel european. ,,La acţiune au participat poliţişti și angajați ai companiilor de transport feroviar, care au efectuat verificări în șase stații de cale ferată, 17 de trenuri de călători și patru trenuri de marfă. Au fost legitimate 48 de persoane, nefiind depistate persoane urmărite sau migranți cu ședere ilegală. De asemenea, au fost verificate trei centre de colectare de metale feroase și neferoase, iar gestionarii acestora au fost instruiți cu privire la obligațiile de a înscrie corect datele persoanelor care predau astfel de materiale și de a anunța de îndată Poliția Transporturi, în cazul în care cineva intenționează să valorifice obiecte provenite de la calea ferată”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj. În urma acțiunii, oamenii legii au aplicat 15 sancțiuni, în valoare de 2.700 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale. La nivel național, poliţiştii și angajații companiilor de transport feroviar au efectuat verificări în 465 de stații de cale ferată, 843 de trenuri de călători și 60 de trenuri de marfă. Au fost legitimate 3.291 de persoane, fiind depistați trei urmăriți și trei migranți cu ședere ilegală.”De asemenea, au fost verificate 73 de centre de colectare de metale feroase și neferoase, iar gestionarii acestora au fost instruiți cu privire la obligațiile de a înscrie corect datele persoanelor care predau astfel de materiale și de a anunța de îndată Poliția Transporturi, în cazul în care cineva intenționează să valorifice obiecte provenite de la calea ferată. Totodată, polițiștii au constatat șapte fapte de natură penală și au fost aplicate 463 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 159.897 de lei”, au anunțat reprezentanții Poliției Române.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.