Polițiști premiați de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela

1234

Doi polițiști din cadrul IPJ Gorj au fost premiați de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, pentru curajul de care au dat dovadă atunci când au prins un tâlhar și un bărbat urmărit național.
Distincțiile au fost înmânate de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, Decebal Drăghiea.,,Având în vedere Ordinul Ministrului 49/2014, privind instituirea și conferirea unor distincții onorifice în Ministerul Afacerilor Interne, pentru inițiativa și curajul de care a dat dovadă în slujba cetățenilor, colegul nostru, agent principal Chirițoiu Nicu Bogdan a fost distins de ministrul afacerilor interne cu Emblema de onoare a MAI.
Pentru contribuția sa decisivă la prinderea în flagrant a autorului tâlhăriei din dimineața zilei de 22 iunie, polițistul a mai fost răsplătit și de Direcția de Ordine Publică a MAI, cu un Certificat de Apreciere a activității sale.
De asemenea, cu același Certificat de Apreciere, venit din partea Direcției de Ordine Publică, a fost răsplătit și agentul șef principal de poliție, Băcescu Marius, care a identificat și prins o persoană condamnată, care era urmărită la nivel național, aflându-se în timpul liber“, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.