Polițiști înjurați în timpul unui control

1282

Un control efectuat de Poliție, duminică, în târgul auto din Târgu-Jiu, s-a încheiat cu amenzi și dosar penal. O adolescentă de 17 ani și un tânăr de 25 de ani au fost sancționați, după ce ar fi înjurat polițiștii și ar fi încercat să-i oprească în momentul în care făceau verificări. ,,La data de 3 noiembrie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat o verificare, pe linia respectării drepturilor de proprietate intelectuală, într-un târg săptămânal din municipiul Târgu-Jiu, ocazie cu care au fost identificați un bărbat de 34 de ani și o femeie de 31 de ani, ambii din localitate, având expuse spre comercializare, în regim ambulant, articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, cosmetice și accesorii, purtătoare ale însemnelor și denumirilor mai multor mărci protejate, fără a deține acordul titularilor acestora. Polițiștii au inventariat produsele ridicate, rezultând peste 800 de produse de îmbrăcăminte, încălţăminte şi parfumuri în valoare de aproximativ 45.000 de lei. Pe parcursul activității, atât deținătorii mărfurilor identificate expuse la vânzare, cât și alte două persoane, un tânăr de 25 de ani și o tânără de 17 ani, din Târgu-Jiu, au avut un limbaj vulgar și au împiedicat organele de poliție în activitatea de verificare. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. De asemenea, față de patru persoane a fost luată măsura sancționării contravenționale, pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 R privind asigurarea ordinii şi liniştii publice”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here