Polițist sinucigaș în pădurea de la Bârsești

567

Veste șocantă primită de polițiști, sâmbătă după-amiază, prin numărul unic de urgențe 112. Un bărbat a anunțat că a descoperit trupul neînsuflețit al unei persoane atârnând într-un copac din pădurea de la Bârsești, ulterior oamenii legii aflând că tânărul care și-a pus capăt zilelor este chiar un coleg de-al lor, care a ales să își încheie socotelile cu viața într-un mod inexplicabil. Cătălin Alin Scurtu a recurs la un asemenea gest extrem la scurt timp după ce își serbase ziua de naștere, ceea ce a șocat și mai mult persoanele care l-au cunoscut.
“Am petrecut toți acum două zile, că a fost ziua lui, iar apoi a mers cu mine prin oraș ca să ne luăm bilete la Olănești și să mergem în concediu pe acolo. Am fost cu el de a scos bani, a plătit biletul, nu mi-a dat nicio clipă de înțeles că ar avea în cap asemenea gânduri. Era un băiat extraordinar, cuminte, liniștit, numai cuvinte de laudă, iar acum nu știu ce i-a venit. Am înțeles că a lăsat un bilet și că nu ar fi putut să treacă peste divorțul de acum un an de soția lui. Asta cred că l-a măcinat tare mult”, a spus o rudă a fostului polițist.
catalinscurtu6Scurtu a mers în pădurea de la marginea orașului, în zona depozitului de gunoi, și și-a parcat mașina pe drumul de acces spre zona respectivă, autoturismul fiind găsit ulterior descuiat de către polițiști. Agentul s-a dus în pădure și a ales un loc destul de îndepărtat de punctul unde lăsase mașina, trupul său neînsuflețit fiind descoperit de un bărbat aflat cu vitele la păscut. Omul a sunat speriat la 112 când a văzut cadavrul în ștreang, pentru coborârea din copac fiind solicitată o echipă de la pompieri. Cadavrul a fost ridicat de Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei, moartea tânărului polițist fiind investigată acum de colegii săi, aceștia analizând inclusiv biletul de adio pe care fostul om al legii l-a lăsat în urma sa și în care își cerea scuze rudelor și prietenilor pentru decizia luată.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here