Poliţist din Stoina, lovit cu piatra în faţă de un tânăr din Stejari

519

Un agent al Postului de Poliţie Stoina a fost agresat, la jumătatea acestei luni, de un tânăr de 27 de ani din Stejari, care se află, de după comiterea faptei, în arestul IPJ Gorj fiind acuzat de ultraj. Agresorul, Jan Lucian Vieru, este urmărit penal pentru că l-a lovit cu piatra în buză pe agentul de poliţie, care intervenise la faţa locului, după un apel la 112. Vieru a primit 29 de zile în arest pentru fapta sa, în timp ce poliţistul a stat zece zile în concediu medical.

Un poliţist din Stoina a căzut victimă unui agresor, aflat în stare de ebrietate, care supărat că agentul l-a deranjat în timp ce încerca să distrugă un gard, l-a ameninţat pe purtătorul de uniformă cu un topor. Când a văzut că poliţistul nu se lasă intimidat, agresorul, intrat în curte, a luat o piatră şi i-a aruncat-o agentului în faţă. Piatra l-a rănit pe poliţist în zona gurii, iar, la scurt timp, Jan Lucian Vieru era reţinut pentru ultraj. Acesta a fost prezentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti instanţei locale cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, iar magistraţii de la Judecătoria Cărbuneşti au admis cererea.
Istanţa a dispus pe 14 ianuarie “arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 14.01.2014 şi până la data de 11.02.2014, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă”.
Colegii de muncă ai poliţistului agresat susţin că agentul a revenit la muncă, după un concediu medical în care acesta s-a recuperat. Tot ei susţin că agresorul era un obişnuit al poliţiei, fiind de mai multe ori amendat de agenţii de ordine şi de Parchetul Local Cărbuneşti.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here